Antena 3 CNN Actualitate Prof. Mircea Coşea, despre măsurile coaliţiei pentru reducerea cheltuielilor: "Bugetul este într-o situaţie precară. Situaţia este gravă"

Prof. Mircea Coşea, despre măsurile coaliţiei pentru reducerea cheltuielilor: "Bugetul este într-o situaţie precară. Situaţia este gravă"

Claudia Popovici
3 minute de citit Publicat la 21:24 11 Apr 2023 Modificat la 21:29 11 Apr 2023

Reamintim că, premierul Nicolae Ciucă le-a cerut miniștrilor să vină cu propuneri pentru reducerea cheltuielilor cu 6%, în contextul încasărilor bugetare, dar care nu ar trebui să presupună nici scăderi de salarii, nici disponibilizări şi nici creşteri de taxe.

În paralel, ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, prezent la Ora Guvernului în Parlament, a vorbit despre scenariul tăierii salariilor la stat.

"Economia nu evoluează întotdeauna linear. Și este evident că trebuie să te adaptezi. Și anul trecut am făcut o ajustare de 10 miliarde, undeva la luna mai am anunțat-o, acum am anunțat-o în aprilie.

Gaura la bugetul de stat, domnilor, nu este niciun caz de 20 de miliarde.

Încetinirea veniturilor sau a colectării veniturilor se cifrează undeva la cifra de 4,7 miliarde de lei față de programat", spune ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, prezent la Ora Guvernului în Parlament.

Întrebat despre aceste declarații, dar şi despre aceste măsuri pentru reducerea cheltuielilor, profesorul Mircea Coşea, analist economic, a spus: 

"Situaţia, din punctul meu de vedere, este foarte gravă, pentru că bugetul este într-o situație precară. Nu reușim să acumulăm la buget venituri din mai multe motive. Economia nu performează şi știm lucrul ăsta. În al 2-lea rând plătim foarte mult pentru stăpânirea datoriei, în al 3-lea rând ne împrumutam des și cu dobânzi foarte mari.

Și lucrul poate cel mai important este că acest guvern nu are o idee, o strategie de dezvoltare a economiei, are doar niște măsuri care sunt pe efectele crizei și nu pe cauzele crizei, mai bine zis pe inflaţie. Adică vrea să își creeze o anumită bază electorală.

Sper că asta e ideea, deși e destul de ieftină și atunci dă anumite avantaje, vouchere, fel de fel de sume modice, unei populații defavorizate.

Defavorizată la o anumită dată, pentru că acum defavorizarea economiei românești este în creștere, ea a ajuns să fie chiar pe faza mijlocie datorită ratelor foarte mari la împrumuturi. Deci, ceea ce se întâmplă aici, părerea mea, este un exerciţiu de imagine, el nu are nicio aplicabilitate.

Cum poți să vii acum, la început de aprilie, pe un astfel de program când acum două luni de zile ai mărit personalul plătit de la buget cu aproape câteva mii de oameni sub umbrela asta, a nevoilor pentru PNRR?

Cum poți să faci lucrul ăsta când ai o cifră imensă de secretari de stat, 200? Nu poți să faci așa ceva când ai mărit veniturile parlamentarilor, ale primarilor, a personalului parlamentar.

Deodată, acuma vine cu o propunere care n-are aplicabilitate, mai ales că ea nu este cunoscută într-o manieră foarte precisă la nivelul nostru, a celor care vrem să înțelegem.

Un ministru spune că nu există această sumă, altul spune că există. Avem o declarație care, după părerea mea, ar trebui să fie analizată din punct de vedere profesional, nu politica președintelui ANAF-ului, care face niște aprecieri, unele care vin în sfârșitul anului.

Deocamdată, eu nu sunt deloc optimist în legătură cu ce se va întâmpla. Poate se va întâmpla un singur lucru, și anume vor încerca să reducă pe aici pe colo niște personal care nu are legătură directă cu exercițiul electoral, dar asta nu înseamnă nimic.

Umflarea aparatului bugetar nu s-a făcut pe sisteme profesionale, s-a făcut pe sisteme politice, dar nici măcar politice. Pe sisteme, aş spune eu, de familie, de tehnic, de cunoștințe, la presiunea baronilor locali care vor să aibă neapărat un reprezentant în Guvern.

Deci dacă s-ar analiza, dar nu se va analiza performanța celor 200 de secretari de stat, noi vom rămâne uimiți, în primul rând de cine sunt aceşti secretari de stat. În al 2-lea rând vom vedea că n-au niciun fel de performanță și în al 3-lea rând vom vedea că leafa lor nici nu reprezintă mare lucru.

Reprezintă mare lucru întreținerea lor, pentru că ei au un cabinet, un secretar, au consilier, au mașină, au șofer, au cheltuieli cu deplasările", a spus profesorul Mircea Coşea în emisiunea În faţa Naţiunii de la Antena 3 CNN. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole