Antena 3 CNN Life Sănătate Prof. dr. Vlad Ciurea: Bea asta dimineața, pe stomacul gol. ”Evacuează 'dejectele' tubului digestiv și pune creierul în mișcare”

Prof. dr. Vlad Ciurea: Bea asta dimineața, pe stomacul gol. ”Evacuează 'dejectele' tubului digestiv și pune creierul în mișcare”

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 17:39 15 Ian 2023 Modificat la 17:40 15 Ian 2023

”Dimineața, trebuie să ne trezim cât mai devreme, să deschidem geamurile larg și să facem câteva exerciții de inspirație și expirație. Un profesor din Academia rusă, care a trăit o perioadă în Siberia, spune că se poate trăi 150 de ani cu aerul curat din Siberia.

Aerul acela să intre în plămâni. Acele mici exerciții fizice ajută creierul să se încălzească, să pornească toate circuitele.

Apoi, să bem două pahare de apă la temperatura camerei. Primul este extraordinar, pentru că evacuează toate 'dejectele' tubului digestiv. Al doilea pahar cu apă este foarte bun pentru că intră în circulație și pune ”locomotiva” în mișcare”, a explicat prof. dr. Vlad Ciurea.

Dulcele benefic pentru creier

Cât despre alimente benefice pentru creier, neurochirurgul precizează că dulcele este foarte bun, dar nu zahărul, ci un dulce sănătos, cum sunt mierea de albine și ciocolata neagră.

”Creierul are două puncte de activitate maximă: între 10.00 -12.00 și 16.00 -18.00. Dacă a obosit, putem să-i dăm un pic de cafea, pe care să o bem încet. Creierul așteptă să fie răsplătit cu un dulce bun, dar fără zahăr”, mai spune medicul.

E foarte important să ne și odihnim, creierul are nevoie de odihnă suficient, dar are nevoie și de socializare, zâmbete, mișcare.

 ”Trei lucruri importante: vorbire, scriere, mișcare. Și încă ceva. Am uitat să apreciem muzica adevărată și, mai grav, am uitat să dansăm. Dansul este dovedit că previne întâlnirea cu Alzheimer”, spune profesorul Ciurea.

Alimentul care curăță vasele de sânge și ajută creierul. Vlad Ciurea: ”Este dovedit!”

"Ceapa, usturoiul, busuiocul, pătrunjelul împing procesele cerebrale. Este foarte interesant! Este dovedit că usturoiul curăță vasele. Am un prieten din comunitate care mănâncă usturoi așa cum mâncăm noi semințe și spune că este pentru sănătate foarte bine!”, a explicat Prof. dr. Vlad Ciurea.

Profesorul a mai explicat şi cum putem lupta pentru a preveni anumite boli grave, pe măsură ce înaintăm în vârstă.

"Eu pledez pentru apa cât mai alcalină. Cu cât înaintăm în vârstă, devenim tot mai acizi. Viața, supărările, necazurile, pierderile în familie, mâncarea, toate duc la asta.

În aciditate se dezvoltă acele boli groaznice despre care mi-e jenă să spun numele. Medical le spunem neoplazii, iar în aciditate se dezvoltă toate bolile grave ale creierului, cărora noi le spunem neurodegenerative. Adică nu mai funcționează normal. Parkinson, Alzheimer, toate acestea favorizează accidentele vascular cerebrale. De aceea trebuie să bei apă cât mai alcalină. Eu beau o apă alcalină”, a mai spus Vlad Ciurea.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole