Antena 3 CNN Life Sănătate Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea, despre cea mai mare taină a creierului: "Asta nu putem explica"

Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea, despre cea mai mare taină a creierului: "Asta nu putem explica"

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 18:00 18 Oct 2022 Modificat la 18:00 18 Oct 2022

"Cred că cea mai mare taină a creierului este visul. Știți că nu putem explica. S-au făcut toate încercările", a spus Vlad Ciurea la Antena 3 CNN.

"Pentru mine visul reprezintă o trăire a unor fapte ale tale care de exemplu ți le-ai propus. Mâine mă duc la examen și atunci eu visez că mâine mă îmbrac", a adăugat el.

Neurologul Alexandru Vlad Ciurea a mai spus la emisiunea "De-a viaţa ascunselea", difuzată duminică la Antena 3 CNN, că au fost situaţii în care pacienţii treziţi din comă i-au vorbit despre starea în care erau. 

"Orice poveste trebuie luată în considerare. Noi spunem o coloratură de concepție, de poveste, dar indiferent, un fapt, un sâmbure real, există în toate. (...) Se leagă o serie întreagă de fapte și există și pacienți care noi spunem că s-au trezit din comă și avem foarte multe date în această direcție", a declarat neurologul.

Profesorul Alexandru Vlad Ciurea, avertisment pentru mame: Copilul îşi schimbă comportamentul de fiecare dată când faceţi asta!

Copiii îşi schimbă comportamentul atunci când mama e copleşită, avertizează Alexandru Vlad Ciurea. "Păstrați-vă calmul, că dacă ne agităm este și mai prost și pentru noi, individual, și în grup, cât și pentru țara asta.

Trebuie să ne păstrăm calmul și acasă, și la serviciu", a punctat prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole