În ceea ce privește clasamentul global, Franța, care a reușit să mențină nivelurile anterioare de producție, a fost pentru prima dată, în ultimii nouă ani, cel mai mare producător de vin din lume. Aceasta a fost urmată de Italia, care s-a clasat pe locul al doilea, producția sa scăzând cu -12%, la cel mai mic nivel din 2017.
Pe locul trei, la nivel mondial, s-a clasat Spania, care a păstrat astfel poziția din anul anterior, în ciuda scăderii producției cu -14% de la an la an și cu -19% pe o perioadă de cinci ani.
Astfel, UE a ajuns să aibă cea mai redusă producție de vin de la începutul secolului, mai mică cu -7% față de perioada anterioară. În Germania, experții se așteaptă, totuși, anul acesta, o ușoară creștere. De asemenea, contrar tendinței, al patrulea producător de vin din lume, SUA, a înregistrat o creștere cu 12% a producției din 2022, datorită temperaturilor mai scăzute și ploilor abundente înregistrate pe perioada iernii.
"Încă o dată, condițiile climatice extreme – cum ar fi înghețul timpuriu, precipitațiile abundente și seceta – au afectat semnificativ podgoriile. În emisfera sudică, Australia, Argentina, Chile, Africa de Sud și Brazilia au înregistrat variații de la an la an între -10% și -30%; în emisfera nordică, Italia, Spania și Grecia sunt țările care au suferit, în cea mai mare parte, din cauza condițiilor climatice nefavorabile din timpul sezonului de vegetație" a transmis OIV, conform DW.