Angelina Jolie, Gwyneth Paltrow, dar şi alte actriţe au povestit că producătorul american Harvey Weinstein le-a hărţuit sexual.
Harvey Weinstein este investigat pe ambele părţi ale Atlanticului, după ce Scotland Yard s-a alăturat NYPD-ului în anchetarea acuzaţiilor de agresiune sexuală împotriva mogulului din industria cinematografică.
Un purtător de cuvânt al Poliţiei Metropolitare a confirmat că Serviciul de Poliţie Metropolitană a primit miercuri, 11 octombrie, o acuzaţie de agresiune sexuală de la poliţia din Merseyside. Investigaţiile asupra producătorului Harvey Weinstein au loc în contextul în care mai multe femei îl acuză public pe acesta de comportament inadecvat, hărţuire sexuală sau asalt. Printre victime s-ar fi numărat numeroase actriţe cunoscute, printre care Angelina Jolie şi Gwyneth Paltrow.
Actriţa britanică Kate Beckinsale este una dintre ultimele vedete care îl acuză pe Weinstein de agresiune sexuală. Aceasta a povestit că atunci când avea 17 ani a fost chemată în camera acestuia de hotel, moment în care producătorul i-a deschis uşa îmbrăcat doar în halat de baie. ”Am refuzat să beau alcool, i-am spus că trebuie să merg la şcoală a doua zi şi am plecat din cameră. Cu toate acestea eram neliniştită”, a scris actriţa o postare pe Instagram. „Câţiva ani mai târziu el m-a intrebat dacă a încercat ceva cu mine la acea primă întâlnire. Atunci am realizat că îşi aminteşte dacă m-a asaltat sau nu”, a mai spus aceasta.
Weinstein, despre care se crede că a ajuns miercuri noaptea la o clinică de dezintoxicare în Arizona, încă nu a comentat pe acest subiect. Miercuri, înainte de a pleca spre Arizona, Harvey Weinstein a fost fotografiat arătând degetele mijlocii reporterilor. "Nu sunt ok, dar încerc să fiu, voi primi ajutor", a spus producătorul. Cu toţii facem greşeli, sper că voi avea o a doua şansă.