Update: Magistrații au decis menținerea cotrolului judiciar în cazul lui Mircea Negulescu. Decizia este definitivă.
Update: Procurorul Mircea Negulescu a ajuns marţi dimineaţa la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde contestă măsura controlului judiciar impusă de Parchetul General. La ieșire, acesta a lansat un atac la adresa fraților Cosma.
"Am explicat doamnei procuror că resimt nevoia să ne dea un termen ca să-mi angajez un apărător, pentru că erau o grămadă de învinuiri care mi se aduceau în 50 de minute. Nu văzusem materialul probator, nu văzusem absolut nimic. Am simțit că nu mă pot apăra singur. Ar fi trebuit să-mi pună un apărător din oficiu", a spus Mircea Negulescu, în fața jurnaliștilor.
"Frații Cosma mint! Amândoi. Și am să dovedesc acest lucru", susține Negulescu.
Întrebat dacă a fost într-o relație de iubire cu Andreea Cosma, a răspuns astfel: "Asta o să o spun unde trebuie".
"De unde să avem noi tabele?! Am făcut o solicitare doamnei procuror să se sesizeze din oficiu împotriva lui Vlad Cosma pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, adică fals în înscrisuri sub semnătură privată, ultraj judiciar și... nu mai știu, că sunt și emoționat", a zis Negulescu.
Acesta a vorbit și despre "probe ticluite". "Sunt ticluite de domnul Cosma în susținerea acuzației pe care o face acum. A aplicat o dată pe care eu nu am văzut-o în viața mea. Eu nu am văzut documentele în baza cărora sunt acuzat. E mai greu de explicat. (...) Acum, în dosarul acesta le-a ticluit", a declarat Mircea Negulescu.
Știre inițială: Procurorul Mircea Negulescu, zis "Portocală", a ajuns marţi dimineaţa la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde contestă măsura controlului judiciar impusă de Parchetul General. La intrare, acesta a declarat că măsura este una "nelegală", pentru că nu există probe la dosar.
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, luni, suspendarea din funcţie a fostului şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi a procurorului Mircea Negulescu.
Vineri, procuror Mircea Negulescu şi fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea au fost chemaţi la Parchetul General, unde au fost anunţaţi că au fost plasaţi sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, celor doi li s-au impus, printre altele, următoarele obligaţii: să nu comunice între ei şi, respectiv, cu anumite persoane menţionate în ordonanţe, să nu exercite profesia de procuror, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
Lucian Onea este acuzat de participaţie improprie, sub forma complicităţii, la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă, iar Mircea Negulescu este cercetat pentru participaţie improprie, sub forma complicităţii, la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare şi complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă.