Fostul procuror Eugen Iacobescu susține că i s-a oferit o mită de un milion de euro, pentru a transfera răspunderea de la Bercea Mondial la unul din fiii săi minori, în dosarul în care interlopul este acuzat că și-a înjunghiat un nepot.
Este vorba de dosarul în care Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a stat după gratii 29 de zile, după ce l-a înjunghiat pe nepotul său, Marin Anghel, dar nu a recunoscut fapta. Astfel, dacă fapta era transferată pe numele fiului său, minor atunci, acesta scăpa mult mai ușor.
”Și la mine s-a venit cu un milion de euro. Ca să arunc vina pe fratele Izaurei Anghel, Grinică, care făcuse autodenunț în seara tentativei de omor, că el l-a tăiat pe Anghel Marin - partea vătămată - și nu tatăl lui... și să transfer răspunderea”, a declarat fostul procuror Eugen Iacobescu, cel care a instrumentat dosarele lui Bercea, joi, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.
Întrebat ce a făcut atunci când a văzut banii, procurorul a replicat scurt: ”Am respins”.
Acesta susține că nici acum nu s-a luat o decizie în cazul lui Grinică Anghel.
”Am început urmărirea penală împotriva persoanei respective și este și în prezent învinuit. Nici nu a fost scos de sub urmărire penală, nici nu a fost trimis în judecată. Nu s-a pronunțat nimeni cu privire la vinovăția sau nevinovăția lui”, a punctat procurorul.