Procurorii de la Parchetul General au finalizat ancheta în dosarul Colectiv, urmând ca în scurt timp cei trei patroni ai clubului să fie trimiși în judecată.
Potrivit draftului de rechizitoriu, care conține 170 de pagini, patronii clubului Colectiv — Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu — sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, în formă agravată, având ca urmare decesul mai multor persoane; vătămare corporală din culpă, în formă agravată; neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
Cei trei sunt acuzați că, în calitate de administratori ai clubului SC Colectiv Club SRL, „au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condițiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecința producerii unui incendiu în seara zilei de 30.10.2015 și morții a 64 de persoane”.