Antena 3 CNN Actualitate Procurorii au deschis dosar pentru omor la Spitalul "Sfântul Pantelimon”. Medicii care ajung la audieri

Procurorii au deschis dosar pentru omor la Spitalul "Sfântul Pantelimon”. Medicii care ajung la audieri

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 08:24 13 Apr 2024 Modificat la 09:05 13 Apr 2024

Trei angajați ai unității sanitare au fost audiați în dosarul care vizează decesele a 17 pacienți internați la Secția ATI a spitalului, decese înregistrate în decurs de patru zile.

17 oameni au murit în patru zile, după ce dozele din substanțele care îi țineau în viață le-au fost scăzute intenționat, specifică în plângerea penală depusă de o angajată.

Două asistente și directoarea de îngrijiri care a făcut denunțul la Parchet au fost deja audiate.

Urmează ca și medicii de pe secția de terapie intensivă de la Spitalul Pantelimon să dea declarații în fața anchetatorilor.

Potrivit unor surse, una dintre asistentele care a fost deja audiată a negat acuzațiile, susținând că toți bolnavii intubați au fost îngrijiți așa cum trebuie. 

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București au fost și în spital, acolo unde au ridicat mai multe documente, dar și înregistrările de pe camerele de supraveghere.

Există, în paralel, mai multe anchete. Este vorba de ancheta Colegiului Medicilor, ancheta internă, dar și o anchetă a ministerului Sănătății. Rudele victimelor au fost informate că trupurile îngropate ar putea fi deshumate. 

Procurorii menţionează că au început urmărirea penală cu privire la infracţiunea de omor 

"În data de 11 aprilie 2024, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţişti din cadrul D.G.P.M.B. – Serviciul Omoruri s-au deplasat la Secţia A.T.I. şi au efectuat o cercetare la faţa locului, solicitând totodată predarea mai multor înscrisuri relevante, care din cauza volumului nu au putut fi predate pe loc.

În cursul zilei de 12 aprilie 2024 au fost audiaţi trei martori – angajaţi ai spitalului, fiind totodată obţinute documentele medicale referitoare la toţi pacienţii decedaţi în cadrul Secţiei A.T.I. în perioada 4-7 aprilie 2024 (17 pacienţi), precum şi alte înscrisuri”, scrie în comunicatul Parchetului.
 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole