"La toate cele şapte persoane, cauza principală a decesului fost intoxicaţia cu fum, dar la două dintre ele au fost şi arsuri mai multe decât la celelalte, care au contribuit la deces", a declarat procurorul criminalist Sadîc Zafer.
Potrivit acestuia, personalul medical nu a spus câte asistente sau medici au audiat.
"Pe secția de terapie intensivă sunt şapte saloane în care se afla cele 10 paturi distribuite. Ancheta este la început, vor verifica fiecare salon în parte. Nu pot da înainte o cauză a incendiului", a mai spus procurorul.
Primele imagini din interiorul spitalului de la Constanţa, unde nouă oameni au murit în urma incendiului
Au apărut primele imagini din interiorul spitalului de la Constanţa, care a ars azi, iar şapte oameni au murit în urma deflagraţiei.
Şapte oameni au murit vineri în incendiul din Spitalul de Boli Infecțioase Constanța.
Flăcările au izbucnit în secția ATI și ulterior tot spitalul a fost evacuat.
Bolnavi cu tuburi de oxigen scoşi în stradă şi oameni resuscitaţi în curte, după incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanţa
Mai mulţi pacienţi au fost scoşi cu tuburile de oxigen pe faţă în stradă, pentru a scăpa din incendiul care a cuprins, vineri, Spitalul de Boli Infecțioase din Constanţa.
Un bolnav chiar a fost resuscitat în curtea spitalului, iar alţii au fost transferaţi în maşinile pompierilor sau transferaţi la alte spitale.
Potrivit surselor, şapte persoane au murit, s-a activat planul roşu de intervenţie.
Incendiu la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanţa. Nouă oameni au murit
A fost incendiu, vineri, la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanţa, iar pompierii au intervenit de urgenţă.
A fost activat Planul Roşu de intervenţie, dar și Planul Alb de intervenţie specific unităţilor sanitare.
Focul a avut loc la secția de Terapie Intensivă, incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă și degajări mari de fum.