Antena 3 CNN Actualitate Procuror: Angajații Bamboo au dat declarații contradictorii

Procuror: Angajații Bamboo au dat declarații contradictorii

1 minut de citit Publicat la 12:35 22 Ian 2017 Modificat la 12:35 22 Ian 2017

Incendiul de la clubul Bamboo din Capitală nu a fost încă declarat lichidat de către pompieri, a precizat duminică Mihai Prună, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, potrivit Agerpres.

"Am început o cercetare la faţa locului. Din păcate, structura şi locul nu ne permit să intrăm în interior. Pompierii care sunt prezenţi de ieri nu au declarat lichidat incendiul, nu se poate pătrunde. Am venit şi azi ca să facem o evaluare pentru a găsi cea mai bună soluţie tehnică pentru a putea intra şi a ne desfăşura activităţile care sunt specifice, în special cercetarea la faţa locului. (...) Incendiul n-a fost încă declarat lichidat. (...) Structura nu permite să se pătrundă în condiţii de siguranţă şi, cel mai probabil, o să fie dezafectată", a arătat procurorul.

Acesta a spus că nu a stat de vorbă cu angajaţii clubului la faţa locului, mulţi dintre aceştia fiind deja audiaţi.

"Au fost audiaţi în cursul zilei de ieri (n.r. - sâmbătă), or să mai fie şi în cursul zilei de astăzi. Şi angajaţi şi persoane care au fost clienţi în club - au fost audiaţi până în prezent. Am venit să facem o evaluare pentru a găsi cea mai bună soluţie tehnică pentru a se putea intra în condiţii de siguranţă", a spus Prună.

Potrivit acestuia, nu sunt date conform cărora există vreun aparţinător care a declarat dispariţia cuiva.

Mihai Prună a arătat că, dacă va fi nevoie, va reveni la faţa locului. "Dacă va fi nevoie, da (n.r. - va revenit la faţa locului). În funcţie de ce ne vor spune pompierii, dacă se va declara lichidat incendiul. (...) Nu putem face estimări în momentul acesta", a menţionat el.

În același timp, procurorii au precizat că angajații Bamboo au dat declarații contradictorii.

 

 

Etichete: incendiu bamboo
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole