Antena 3 CNN Actualitate Procuroare mazilită la ordin. Plângere împotriva Laurei Codruța Kovesi

Procuroare mazilită la ordin. Plângere împotriva Laurei Codruța Kovesi

<1 minut de citit Publicat la 14:00 29 Aug 2018 Modificat la 14:00 29 Aug 2018

Fostul procuror DNA Mariana Alexandru, în prezent consilierul şefului DIICOT, a avut la DNA un dosar de corupţie în urmă cu 4 ani, clasat recent, întrucât fapta nu există. 

Procurorul Mariana Alexandru, în anul 2014, când instrumenta dosarul Gala Bute - ea fiind cea care a infirmat soluţia iniţială dată în cauză - a plecat din DNA prin semnarea deciziei de pensionare, înainte de a fi luată o decizie privind anchetarea fostului ministru al Turismului, Elena Udrea. 

Procurorul ar fi plecat cu lacrimi în ochi, potrivit martorilor, iar în aceeași zi i-a fost întocmit dosarul penal. 

La acea dată, Laura Codruța Kovesi spune că pensionarea Marianei Alexandru a fost decizia ”personală a doamnei procuror, o decizie pur personală”.

După patru ani, în urma unui control al Inspecției Judiciare, Mariana Alexandru a aflat că a avut respectivul dosar, pentru că ar fi sustras documente dintr-un dosar. Potrivit surselor Antena 3, acum s-ar dori schimbarea ordonanței de clasare, din ”fapta nu există” în ”fapta nu este prevăzută în Codul Penal”.

Mariana Alexandru a decis să facă o plângere la Inspecția Judiciară împotriva Laurei Codruța Kovesi, Danei Tițian și a lui Marius Iacob, pentru imixtiune.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole