Antena 3 CNN Externe Procuratura din Suedia anunță că au fost găsite urme de explozibili în cazul avariilor la conductele Nord Stream, iar incidentul a fost un sabotaj

Procuratura din Suedia anunță că au fost găsite urme de explozibili în cazul avariilor la conductele Nord Stream, iar incidentul a fost un sabotaj

Procurorul suedez care conduce ancheta privind avariile produse la conductele Nord Stream 1 și 2 a confirmat că incidentul a fost un sabotaj și a declarat că au fost găsite urme de explozibili.

de Mia Lungu    |   

"Analizele care au fost efectuate acum arată urme de explozibili pe mai multe dintre obiectele străine care au fost găsite. Lucrările avansate de analiză continuă pentru a putea trage concluzii mai ferme cu privire la incident", a declarat procurorul Mats Ljungqvist, potrivit The Guardian.

În continuare, comunicatul precizează că „ancheta preliminară este foarte complexă și cuprinzătoare” și că activitatea continuă. Comunicatul nu menționează niciun suspect.

De asemenea, declarația laudă cooperarea autorităților din Suedia cu cele din alte țări. În încheiere, se precizează că procurorul nu poate furniza informații suplimentare în acest moment.

Două nave cu GPS-urile oprite au fost văzute lângă Nord Stream 2 înainte de explozie

Două nave ale căror GPS-uri (dispozitive de identificare) au fost oprite s-au apropiat de Nord Stream 2 la doar câteva zile înainte ca gazoductele să explodeze.

Cele două vase aveau o lungime cuprinsă între 94 și 130 de metri și aveau sistemele automate de identificare (transpondere AIS) închise, potrivit Insider.

"Aveau transmițătoarele închise, ceea ce înseamnă că exista nicio informație despre mișcarea lor și încercau să își păstreze locația și alte informații generale ascunse de lume", a spus Jerry Javornicky, cofondatorul SpaceKnow.

Javornicky a spus că SpaceKnow a descoperit 25 de vase care au trecut prin apropierea locului în care s-au produs scurgerile, dar numai două dintre ele aveau transponderele închise, iar acest lucru este privit cu suspiciune deoarece această practică se utilizează de obcei de către echipajele care iau parte la activități ilegale, precum pescuitul ilegal, traficul de persoane sau pentru evitarea sancțiunilor

Organizația Maritimă Internațională le cere vaselor cu o greutate mai mare de 329 de tone, precum și vaselor care transportă pasageri, să își deschidă transponderele AIS în timpul călătoriilor internaționale.

Această descoperire consolidează ideea NATO conform căreia exploziile de la Nord Stream 2 au fost deliberate.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile