Antena 3 CNN Actualitate Justiție Procesul soților Ceaușescu ar putea fi rejudecat. Rudele dictatorului acuză că a fost o crimă și că au fost sustrase probe din dosar

Procesul soților Ceaușescu ar putea fi rejudecat. Rudele dictatorului acuză că a fost o crimă și că au fost sustrase probe din dosar

I.C.
2 minute de citit Publicat la 18:42 18 Sep 2024 Modificat la 19:04 18 Sep 2024

Astăzi a început unul dintre cele mai controversate procese din istoria ţării noastre. Rudele soţilor Ceauşescu cer rejudecarea dosarului în care cei doi au fost condamnaţi la moarte şi executaţi. Atât ginerele, cât şi un nepot al cuplului de dictatori susţin că Tribunalul Militar Excepţional a fost ilegal constituit, astfel că sentinţa ar trebui anulată şi procesul rejudecat.

Pentru prima dată după 35 de ani numele soţilor Ceauşescu au fost rostite într-o instanţă de judecată. A fost primul termen la Curtea Militară de Apel în procesul care îl vizează pe dictatorul Nicolae Ceauşescu, dar şi pe soţia acestuia, Elena. După mai multe analize ale Curţii Militare, acum procesul va fi mutat la Curtea de Apel Bucureşti.

Mircea Oprean, ginerele lui Nicolae Ceaușescu: Dosarul din 89, daca aveți informații de justiție, e o înșiruire de acuzații foarte grave, cele mai grave, de altfel, dar fară să existe un probatoriu deci nicio dovadă.

Mircea Oprean, ginerele soților Ceaușescu, și un nepot al acestora cer justiţiei să investigheze procesul fostului președinte pe motiv că la mijloc ar fi fost vorba despre o crimă. Acuzați ar putea fi toți cei implicați în decizia de condamnare și executare din decembrie 1989, în frunte cu Ion Iliescu.

Mircea Oprean, ginerele lui Nicolae Ceaușescu: Deocamdată e vorba să fie pus în normalitate acest proces, să aflăm care a fost vinovăția lor și dacă e cazul să îi condamne, dacă se poate și cu suspendare.

În plus, susţin rudele fostului dictator român, din dosarul prin care cei doi soţi au fost condamnaţi definitiv la moarte ar fi dispărut mai multe probe care au fost reconstituite ulterior. Avocatul familiei spune că în procesul soţilor din 1989 au existat mai multe hibe. Spre exemplu, ordinul Consiliului Frontului Salvării Naționale de înființare a instanței care i-a judecat pe soții Ceaușescu a fost publicat în Monitorul Oficial abia în 1990, deși dictatorul și soția sa au fost executați pe 25 decembrie 1989. Cu alte cuvinte, spune avocatul, infiinţarea Tribunalului Militar Extraordinar ar fi fost ilegaă.

Petre Bogdan, avocatul familiei Ceaușescu: În data de 25, între ora 11 dimineață și 2.45, cnd s-a constat decesul biologic, sunt anchetați, cercetați, judecați, găsiți vinovați, condamnați și executați. Dacă dvs. credeți că această procedură a respectat vreun drept...

Singurul supraviețuitor al procesului este generalul în rezervă Dan Voinea, care a scris rechizitoriul procesului soților Ceaușescu. Acum Curtea de Apel Bucureşti va hotărî dacă apelul este sau nu tardiv după 35 de ani de la proces și dacă ginerele lui Nicolae Ceaușescu are dreptul de a cere rejudecarea.

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole