Antena 3 CNN Externe Procesul jurnalistului american Evan Gershkovich, acuzat de spionaj, a început în Rusia

Procesul jurnalistului american Evan Gershkovich, acuzat de spionaj, a început în Rusia

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:40 26 Iun 2024 Modificat la 14:40 26 Iun 2024

Procesul în care reporterul american Evan Gershkovich este acuzat de spionaj în Rusia a început, miercuri, la Tribunalul din Ekaterinburg, în regiunea Sverdlovsk, transmite DPA.

Gershkovich, în vârstă de 32 de ani, corespondent al cotidianului Wall Street Journal, neagă acuzaţiile, notează Agerpres

Procesul s-a desfășurat cu uşile închise, astfel încât nici familia acuzatului, nici diplomaţii americani nu au putut participa la audiere.

Imagini din sala de tribunal l-au arătat pe Gershkovich, îmbrăcat cu blugi şi cămaşă, cu părul ras, stând în picioare într-o boxă de sticlă.

Citește și: Premierul indian Narendra Modi va face o vizită „în curând” în Rusia

Tribunalul a stabilit următorul termen de judecată pentru data de 13 august.

Gershkovich a fost reţinut la sfârşitul lui martie 2023 în timpul unei călătorii de documentare în oraşul Ekaterinburg, şi de atunci se află în detenţie.

Un purtător de cuvânt al parchetului general rus a declarat că ancheta a stabilit că Gershkovich strângea informaţii cu caracter secret în numele CIA (Agenţia Centrală de Informaţii a SUA).

Mai precis, americanul este acuzat că strângea informaţii despre producţia şi reparaţia de echipamente militare la uzina Uralvagonzavod din Nijni Tagil, la nord de Ekaterinburg.

„Există credibilitate absolut zero în aceste acuzaţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, în cursul acestei luni.

Multe instituţii media au cerut eliberarea jurnalistului, iar preşedintele american Joe Bide a promis să lupte pentru libertatea acestuia.

Potrivit Kremlinului, în prezent, au loc negocieri cu privire la un schimb de deţinuţi care l-ar implica pe Gershkovich.

Detenţia unor cetăţeni americani în Rusia conduce, adesea, la negocieri complicate între Moscova şi Washington, cu privire la o eliberare sau un schimb.

În pofida relaţiilor tensionate dintre cele două părţi, schimburi de deţinuţi au avut loc în mod repetat în trecut, notează DPA.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole