Antena 3 CNN Actualitate ALEGERI LOCALE 2016. Proces electoral oprit, pentru o oră, în Caraş-Severin

ALEGERI LOCALE 2016. Proces electoral oprit, pentru o oră, în Caraş-Severin

1 minut de citit Publicat la 19:03 05 Iun 2016 Modificat la 19:03 05 Iun 2016

În comuna Zorlenţu Mare, din județul Caraş-Severin, procesul electoral a fost oprit de două ori, duminică după-amiaza, după ce secţiile au rămas fără buletine de vot, transmite Agerpres.

'Într-adevăr, procesul electoral s-a suspendat, iniţial pentru o oră, din dispoziţia preşedintelui Biroului Electoral al secţiei de votare. Circumscripţia a făcut solicitare pentru suplimentarea buletinelor de vot, astfel că s-a decis, într-o primă fază, suplimentarea cu câte o sută de buletine pe circumscripţie. Pentru a doua solicitare, li s-au acordat încă o sută de buletine', a declarat duminică, pentru AGERPRES, preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Nr. 11 Caraş-Severin, judecătorul Rustin Ciasc.

Până la ora 17,00, la Zorlenţu Mare au votat 721 de persoane, din care 239 pe liste suplimentare, iar la Zorlencior, 119 persoane, din care 52 pe liste suplimentare.

Tot din Zorlenţu Mare sunt şi cele două persoane, respectiv un candidat la funcţia de primar al comunei şi vicepreşedintele unei secţii de votare din aceeaşi localitate, care s-au ales cu dosare penale şi măsura controlului judiciar, la finele campaniei electorale pentru alegerile locale.

'Cei doi au fost surprinşi în timp ce aveau asupra lor mai multe cărţi de identitate ale unor reşiţeni cărora ar fi intenţionat să le obţină vize de reşedinţă în această comună. Iniţial, unul dintre ei a fost reţinut pentru 24 de ore, iar asupra celuilalt a fost luată măsura controlului judiciar. Ulterior s-a revenit şi, prin urmare, ambii sunt în prezent sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile', a declarat Cecilia Dăneţ, purtător de cuvânt al IPJ Caraş-Severin

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole