Ministerul Educației a lansat în consultare publică "Procedura privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor și personalului școlii, precum și al altor situații corelate, în mediul școlar și a suspiciunii de violență asupra copiilor în afara mediului școlar."
"Rolul acestei proceduri este să reglementeze modalităţile de lucru, regulile de aplicat şi responsabilităţile persoanelor implicate în managementul acestor situaţii", precizează Ministerul Educaţiei, miercuri, într-o postare pe Facebook.
Conform ministerului, în gestionarea cazurilor de violenţă, pentru a asigura siguranţa fizică şi emoţională a elevilor, reprezentanţii unităţilor de învăţământ trebuie să sesizeze instituţiile abilitate, să colaboreze cu acestea şi să aplice sancţiuni şi măsuri de sprijin pentru autori, respectiv măsuri de sprijin pentru victime.
Documentul este disponibil AICI.