Vor fi acordate vouchere cu valoare totală de un miliard de euro pentru românii cu venituri mici şi urmează subvenții și ajutoare pentru IMM-uri și fermieri.
Aproximativ 52% din această valoare este asigurată din fonduri europene, iar restul de 48%, din fonduri de la bugetul de stat.
Se acordă 4 vouchere de 50 de euro până la sfârşitul anului din două în două luni:
Ce ştim despre voucherele pentru alimente de bază
- pensionarii cu pensii mai mici de 1.500 de lei
- asistenţii sociali
- persoanele cu handicap
- familiile cu venituri reduse (600 de lei pe lună per membru de familie)
- familiile monoparantale cu venituri până în 2.000 lei pe lună
Totodată, copiii care primesc bursă socială vor primi 7 vouchere de 30 de euro până la sfârşitul anului.
Ce nu ştim despre vochere
- care sunt alimentele de bază pe care ai putea să le cumperi
- de unde vei putea să le cumperi
- dacă primim sau nu rest la vouchere
- cine le va acorda şi în ce format (carduri/tichete)
- nu ştim dacă se acordă din luna mai sau din iunie
Cine NU se încadrează pentru vouchere
- familii în care părinţii au salariile minime şi 2 copii
- familiile în care părinţii au venituri medii şi 2 copii
Liderii coaliției au întârziat anunțul oficial privind pachetul de măsuri economice și sociale.
Varianta amânării unor măsuri din pachetul "Sprijin pentru România" a fost discutată la propunerea unui ministru liberal, care a invocat necesitatea unor analize suplimentare.
Impactul financiar al pachetului este de 17,3 miliarde de lei, din bugetul de stat și din fonduri europene.
Măsurile sociale care vor ajuta românii | Cine va primi vouchere de 50 de euro pentru a cumpăra mâncare
Milioane de români au aflat măsurile stabilite de coaliţia de guvernare pentru a-i ajuta să facă faţă tăvălugului de scumpiri.
Liderii coaliţiei au făcut publice cele 17 măsuri de sprijin din pachetul socio-economic. Vorbim printre altele de majorarea salariului minim şi de acordarea unor vouchere de 50 de euro pentru cei cu venituri mici.
În acelaşi timp, măsurile ar trebui să îi ajute şi pe producătorii agricoli, cei din industria alimentară, dar şi pe operatorii economici să reziste la scumpirea energiei şi a carburanţilor, astfel încât să nu crească preţurile produselor.
Vouchere pentru cei vulnerabili | Adrian Negrescu: "Ce poţi să faci cu 4 lei pe zi? Îţi iei doi covrigi sau o pâine"
Analiştii economici spun că decizia este bună, însă suma este insuficientă.
"Intenţia autorităților de a oferi vouchere este bună. Să ajuţi persoanele vulnerabile e bine, dar trebuie să le identifici mai întâi şi asta este o mare problemă (...).
Deci să identifici oamenii şi să-i ajuţi e bine, dar dacă faci un calcul, 50 euro la două luni înseamnă 4 lei pe zi. Păi ce poţi face cu 4 lei pe zi în România?
Să-ţi iei doi covrigi. Nici măcar doi covrigi. Nu mai zic de o pâine, care e cam 2-4 lei", a spus analistul financiar Adrian Negrescu, la Antena 3.
Ce puteam cumpăra cu 100 de lei în 2021 vs. 2022. Negrescu: ”Vom merge la hipermarket ca la muzeu: vom admira produsele”
Mia de lei s-a devalorizat în România simțitor în ultimul an, iar Guvernul amână și acele vouchere pe care vrea să le dea pentru ca românii să simtă mai ușor aceste scumpiri.
Dacă anul trecut, din 100 de lei puteam cumpăra două kilograme de carne de miel, o pască și 10 ouă, acum lucrurile nu mai stau la fel.
În prezent, din aceeași bani, puteam lua 1,5 kg carne de miel (40 lei/kg), doar jumătate de pască, nu una întreagă și 10 ouă.