Antena 3 CNN Actualitate Educație Probleme la o universitate din Banat. Profesorii au trimis o scrisoare deschisă Ministerului Educației

Probleme la o universitate din Banat. Profesorii au trimis o scrisoare deschisă Ministerului Educației

Scandal la o universitate din Banat! Președintele de onoare al Sindicatului FIRES al Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa, prof. Eugen Răduca, a trimis o scrisoare deschisă către Ministerul Educației în care scoate la inveală niște probleme cu care se confruntă instituția de învățământ.

Printre acestea se numără întârzierile privind plata salariilor sau probleme legate de implementarea proiectelor europene.

"Din anul 2015 şi până în prezent, angajaţii din UEMR au primit destul de rar drepturile salariale cuvenite, integral şi la timp, deşi angajaţii îşi îndepliniseră în totalitate şi la timp sarcinile de serviciu. Au fost luni în care angajaţii au primit în ziua de salariu: 500 de lei, maximum 3000 de lei, salariul diminuat, nu au primit nici un ban. În perioada mai 2019 - mai 2020, angajaţii au primit doar în vreo 2 luni salariile integral şi la timp (în perioada campaniei electorale pentru alegerea structurilor de conducere ale UEMR), în rest : diminuări cu circa 20%, începând cu luna mai 2019, sau, toată lumea maxim 4000 lei, ca în luna martie a.c.; diferenţiat, în 14 mai a.c. (salariul pentru luna aprilie) altfel decât prevede Legea salarizării unitare nr.153/2017 : 278 lei profesorii universitari, cca. 1000 lei conferenţiarii universitari şi cca 2000 lei lectorii universitari", arată prof. Răduca în dechiderea scrisorii.

Prof. Eugen Răduca a vorbit și despre scăderea numărului de cadre didactice din ultimii ani.

"Numărul de cadre didactice titulare în UEMR a scăzut în ultimii ani, ajungând la cca.70, atât ca urmare a ieşirii naturale din sistem, dar şi ca urmare a concedierilor de cadre didactice incomode, pe criterii discutabile, în anii 2017, 2018, 2019. Numărul cadrelor didactice concediate a fost în total de 8, toate de la Facultatea de Inginerie şi Management, criteriile de concediere fiind în mică măsură date de diplomele universitare, aşa cum prevede Legea Educaţiei nr.1 din 2011 (denumită în continuare LEN nr.1/2011). Pe de altă parte, s-au făcut angajări. Politica aceasta, din câte cunoaştem, se derulează în continuare şi vă întrebăm, Doamna Ministru, dacă vi se pare normal acest lucru, deoarece cadrele didactice titulare din universităţi deţin, toate, titlul ştiinţific de doctor, au toate foarte înaltă calificare profesională, asimilată, conform standardelor UE, cu nivelul maxim, nivelul 8, iar ca să se ajungă aici, persoanele şi autorităţile au investit bani şi multă muncă. Concedierile de cadre didactice din UEMR au fost, din câte cunoaştem, primele cazuri de concediere organizată şi repetată din învăţământul superior românesc de stat".

Unele cadre didactice au demisionat din cauza problemelor din instituție, iar altele au fost demise pentru încălcarea legii.

"Numărul de persoane cu funcţii de conducere bine remunerate, (fiecare cam cu cel puţin 800 de euro, echivalent, în plus faţă de salariul pe care l-ar avea pe funcţia didactică, în absenţa celei de conducere), a rămas aproximativ constant, acum fiind 16 (1 rector, 1 prorector, 1 director general administrativ, 3 decani, 3 prodecani, 7 ! directori de departament, situaţia acestora pe funcţii didactice fiind : 9 conferenţiari universitari, 7 lectori universitari / şefi de lucrări, nici un profesor universitar !); la acestea se mai adăuga si alte funcţii remunerate suplimentar, precum cel de Director de calitate, şi cele ocupate de personalul nedidactic/ didactic auxiliar. Totul, la numai cca. 70 de cadre didactice titulare ! (https://uem.ro). Aceiaşi situaţie şi în Consiliul de Administraţie al UEMR (numit în continuare CA) care este compus din 4 conferenţiari, 2 lectori, nici un profesor universitar ! (https://uem.ro/consiliul-de-administratie)".

"Nu avem nici un cămin pentru studenţi propriu, funcţional! Unicul cămin proprietate a UEMR, face parte din Campus Cămin  Cantină al UEMR, care este într-o situaţie cu totul specială. AICI CONSIDERĂM CĂ ESTE CHEIA COMPLICITĂŢILOR ŞI INTERESELOR, UNOR GRUPURI DUBIOASE / PERSOANE INFLUENTE DIN JURUL UEMR, ÎN JOC FIIND (derulându-se) CÂTEVA MILIOANE DE EURO. Ansamblul numit a făcut obiectul proiectului cu termen de finalizare anul 2015, apoi, după prelungiri la prelungiri, termen decembrie 2018, dar nici în prezent obiectivul nu este finalizat. Contractul, încheiat între UEMR şi Ministerul Dezvoltării, este reziliat, dar, probabil, pentru a trage de timp, sperând să finalizeze lucrările, vinovaţii de situaţia actuală sperând să scape nevătămaţi în acest fel, UEMR a contestat Ministerul Dezvoltării. Acest fapt este argumentat prin aceea că, acolo, la Campus, acum, se cheltuiesc în continuare, bani publici. Acum se lucrează la Campus ca să poată fi finalizate vreo 2 nivele, iar obiectivul să poată fi declarat funcţional. 

Pentru noi este inexplicabil de ce un Cămin studenţesc (unicul aflat în proprietatea UEMR) funcţional la acel moment (anul 2013) şi nu de mult renovat, a fost dezafectat, şi supus unei noi modernizări, beneficiind de fonduri UE de aproape 6 milioane de euro (caminul  + cantina) pentru a i se suplimenta numărul de locuri existente atunci, cu doar vreo 100 de locuri? 

Practic, UEMR  funcţionează în regim de "avarie financiară" de cel puţin 5 ani. Este normal ? Cu 6 milioane de euro s-ar fi putut construi în Reşiţa un minicartier de vile, sau cum se exprima un fost student, "s-ar fi putut cumpăra garsoniere în Reşiţa la toţi studenţii", nu doar adăugarea unui etaj şi a unei mansarde ! la un cămin studenţesc, care era funcţional.", atrage atenţia profesorul reşiţean.

Până în momentul de față, semnatarul scrisorii a spus că nu a primit un răspuns de la Ministerul Educației.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile