Cu probleme grave la sistemul de frânare. Așa circulă noile tramvaie Astra Imperio pe șinele din București. De la începutul anului și până acum, noile tramvaie au avut parte de deraieri, tamponări și incendieri.
De când am ajuns în București, noile tramvaie de la Astra Arad au ridicat mari semne de întrebare. Cei din Primărie au refuzat inițial să semneze procesele de recepție, astfel încât ele să poată fi puse în circulație. Deranjat de faptul că oamenii tot refuzau să semneze procesele verbale de recepție primarul general i-a schimbat până când unul și-a făcut curaj și a urmat ordinul.
"Practic, erau de capacitate mai mică decât au ofertat și de cât era caietul de sarcini. Noi circulăm prin oraș. Aceste tramvaie pot deraia. Aceste tramvaie, au călătorit în ele. Se întâmplă accidente destul de des",spune Sorin Chiriţă, fost city manager.
Iar astfel de evenimente au loc pe şine din ce în ce mai des, unele din neatenție, altele din cauza problemelor tehnice. Întrebat despre situație, Nicușor Dan pare să nu știe nimic.
"Faptul că aceste tramvaie au depășit 1.000.000km și în acest milion de kilometri s-au produs aceste incidente este o rată foarte bună. Analiza e în curs și când o să fie gata raportul o să vi-l comunicăm", a spus Nicuşor Dan, primarul Capitalei.
În realitate, rapoartele au fost încheiate de mult. Pentru fiecare incident în parte, concluziile sunt clare. Unele au fost din pură neatenție, altele din defecțiuni grave la soft sau la sistemele de siguranță.
"Nu e în regulă, adică ar fi fost bine ca cel puțin o perioadă mai lungă de timp să nu apară astfel de incidente", spune un bărbat.
"Din punct de vedere tehnic, poate că liniile de tramvai ar trebui recondiționate", spune o femeie.
Rapoartele cuprind și declarațiile vatmanilor, care spun că unele tramvai accelerează singure sau nu răspund la comanda frânării simple sau de urgență. În replică, reprezentanții STB ne-au transmis că unii vatmani mai și mint în declarațiile date.