O aeronavă Wizz Air, a virat brusc stânga în timpul accelerării de pe Aeroportul Otopeni spre Billund, Danemarca. Piloții au readus aeronava pe plaftormă.
Potrivit Dc News, pasagerii au fost dați jos din avion și li s-a oferit bilete pentru un alt zbor, din data de 21 septembrie spre Billund sau rambursarea completă.
”Echipajul zborului Wizz Air 3211 de la Otopeni la Billund din data de 17 septembrie a anulat procedura de decolare, la viteză redusă, și s-a întors la rampă după ce a apărut o eroare tehnică. Având în vedere durata preconizată a inspecției necesare și limitările timpului de serviciu al echipajului, Wizz Air a decis să anuleze zborurile W6 3211 și W6 3212 OTP-Billund si retur. Pasagerilor afectați de această situație li se oferă gratuit o nouă rezervare pe zboruri alternative WIZZ sau rambursare completă. Wizz Air își cere sincer scuze tuturor călătorilor afectați pentru orice inconvenient cauzat, însă siguranța pasagerilor, a echipajului și a aeronavelor este prioritatea numărul unu a companiei.” a anunțat Wizz Air.