Antena 3 CNN Politică Probleme mari pentru Traian Băsescu. Ce a decis instanţa în privinţa fuziunii PMP-UNPR

Probleme mari pentru Traian Băsescu. Ce a decis instanţa în privinţa fuziunii PMP-UNPR

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 10:20 09 Dec 2017 Modificat la 10:20 09 Dec 2017

Fuziunea dintre UNPR-ul lui Gabriel Oprea și PMP-ul lui Traian Băsescu este departe de a fi consfințită de justiție. 

Noul complet de judecată, desemnat în urma autorecuzării completului anterior, a admis vineri că, în acest moment, conform Registrului Partidelor Politice, UNPR este un partid de sine stătător, este condus de fostul deputat Ion Răducanu, în calitate de președinte, și de fostul ministru Gabriel Oprea, în calitate de președinte fondator, şi este parte în proces, potrivit stiripesurse.ro.

De asemenea, instanța de judecată a luat act de cererea de intervenție a tuturor celor 42 de președinți de organizații județene și șase președinți ai organizațiilor de sector din București ale UNPR, care cer nulitatea Protocolului de fuziune încheiat între Valeriu Steriu și președintele PMP, Traian Băsescu. Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 19 ianuarie 2018.
 

Etichete: Gabriel Oprea
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole