Antena 3 CNN Actualitate Au început probele la sistemul de termoficare. Ce trebuie să facă bucureştenii pentru a nu se trezi inundaţi

Au început probele la sistemul de termoficare. Ce trebuie să facă bucureştenii pentru a nu se trezi inundaţi

Iulia Gorgorin, Radu Tiliță
1 minut de citit Publicat la 17:05 20 Sep 2021 Modificat la 17:12 20 Sep 2021

De astăzi au început probele la sistemul de termoficare. 

Ce trebuie să facă bucureştenii pentru a nu se trezi inundaţi

Aceste proceduri se vor desfăşura etapizat pe fiecare cartier în parte, iar oamenii trebuie să se asigure că au robinetele caloriferelor închise pentru a nu se trezi inundaţi.

În tot acest timp, bucureştenii au înţeles că iarna viitoare nu va fi deloc mai călduroasă şi deja au început să facă economii pentru facturi.

Autorităţile testează reţeaua de încălzire învechită de zeci de ani

Bucureştenii şi autorităţile se pregătesc temeinic pentru iarna acestui an, dar în moduri diferite. Dacă autorităţile testează reţeaua de încălzire învechită de zeci de ani, oamenii nu ştiu de unde vor face rost de banii pentru facturi.

Prima zonă care a fost testată în avans pentru iarna care urmează este cea de vest. În zilele următare vor fi parcurse toate cartierele Capitalei.

"La final de septembrie se fac aceste probe, se încarcă instalaţiile de încălzire şi este foarte important să anunţăm, astfel încât cetăţenii să aibă închise robinetele, adică să nu aibă în lucru caloriferele pentru a nu fi inundaţi", a spus Claudiu Creţu, directorul general al companiei Termoenergetica.

Starea sistemului de termoficare din Bucureşti este una îngrijorătoare

Conductele se sparg de la o zi la alta, iar echipele de intervenţie nu mai reuşesc să facă faţă, asta chiar dacă se lucrează 24 din 24.

La preluarea mandatului, primarul general, promitea 300 de km de reţea primară. Până acum, nu s-au schimbat nici 10 la sută şi asta pentru că licitaţiile nu au decurs conform planului.

Contractul de schimbare a reţelei a fost semnat de la începutul anului pe fonduri europene, iar bucureştenii ar fi trebuit să beneficieze de o iarnă mai uşoară.

În realitate, anul acesta, a fost deschis un singur şantier din patru.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole