Antena 3 CNN Actualitate Locale Priveliște fabuloasă la Cetatea Deva. O poieniță de iriși încântă privirile trecătorilor

Priveliște fabuloasă la Cetatea Deva. O poieniță de iriși încântă privirile trecătorilor

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 17:20 14 Mai 2021 Modificat la 17:20 14 Mai 2021

Nimeni nu ştie cum au ajuns florile acolo şi cum s-au înmulţit atât de repede. Cert e că românii care au aflat de acest colţ de rai vin aici să se bucure de peisaj şi culorile exuberante.

Lanul de iriși care a impresionat iubitorii de natură a înflorit într-una dintre poienițele aflate la doi pași de zidurile Cetății Devei. Vizitatorii vin să admire nuanța indigo a irișilor botezați, deloc întâmplător, după zeița greacă a curcubelului.

"Un loc extraordinar. L-am găsit anul trecut când în pandemie bântuiam prin cetate și era aproape pustie", spune unul dintre localnici.

Totuși, sunt oameni care nu se mulțumesc să admire irişii, ci le rup florile sau îi scot cu totul din rădăcină.

"Dealul Cetății din Deva este arie protejată. Declararea sitului s-a făcut ca urmare a existenței a trei habitate forestiere care au statut de specii protejate, de habitate protejate, dar orice alte specii de floră și faună existente în perimetrul unui sit nu poate fi recoltat. Turiștii care culeg florile riscă amenzi de până la 5.000 de lei", a declarat Georgeta Barbaș, director Agenţia de Mediu Hunedoara, pentru Antena 3.

 

Etichete: deva Cetatea Deva irisi
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole