Antena 3 CNN Show Showbiz Prințesa Amalia a Olandei a renunțat la cei 1,6 milioane de euro pe care îi primea de la stat

Prințesa Amalia a Olandei a renunțat la cei 1,6 milioane de euro pe care îi primea de la stat

Maria Zărnescu
1 minut de citit Publicat la 11:45 15 Iun 2021 Modificat la 11:45 15 Iun 2021

Prințesa Amalia a Olandei a terminat liceul în data de 10 iunie, iar ocazia a fost marcată de familia regală olandeză prin agățarea ghiozdanului ei alături de steagul Olandei de la Palatul Huis ten Bosch.

Înainte de a începe facultatea, prințesa Amalia a Olandei intenționează să își ia un  an sabatic, din toamna anului 2021, până în primăvara lui 2022.

În iarna acestui an, prințesa va împlini vârsta de 18 ani, moment în care va fi eligibilă pentru alocația în valoare de 1,6 milioane de euro, pe care ar urma să o primească de la stat. Cu toate acestea, Amalia a decis să renunțe la suma anuală.

Cum se împarte alocația de 1,6 milioane de euro

Suma totală de 1,6 milioane de euro, pe care prințesa moștenitoare a Olandei ar urma să o primească se împarte astfel: 300.000 de euro ar urma să fie sub formă de venit, în timp ce restul ar fi bani de cheltuială, alocați pentru cheltuielile personale și pentru materiale, informează The Guardian.

Prințesa moștenitoare susține că nu se simte confortabil să primească o astfel de sumă, având în vedere că nu ar fi făcut nimic în schimb. Totodată, ea a precizat că intenționează să returneze o parte din venit și speră să nu fie nevoită să folosească banii alocați pentru cheltuieli personale, cu excepția cazului în care va avea costuri ridicate, generate de evenimentele oficiale la care trebuie să participe.

Criticii, nemulțumiți de suma primită de prințesa Amalia

Decizia tinerei vine după un val de critici pe care le-a primit. Tânăra adolescentă a fst aspur judecată în mediul online, din cauza sumei mari de bani pe care ar fi urmat să o primească.

În mod normal, din familia regală olandeză doar regele, regina și regina mamă primesc o alocație din partea statului.
 

Citește mai multe din Showbiz
» Citește mai multe din Showbiz
TOP articole