Președintele SUA, Barack Obama, l-a primit la Casa Albă pe Donald Trump pentru a-i arăta, conform procedurilor, în ce constă sarcina sa de Președinte ales.
Cei doi au stat de vorbă mai mult de o oră și jumătate, Trump declarând în Biroul Oval, în fața camerelor de filmat că Obama „este un om bun, este un om foarte bun”.
Obama a declarat că au discutat și despre problemele sensibile ale tranziției, cea mai mare temere a sa fiind aceea că Trump va distruge tot ce a construit Administrația Obama, de la Obamacare și drepturile civile până la angajamentele în lupta împotriva încălzirii globale.
Evident, presa prezentă la eveniment are foarte multe întrebări și, în fața celor doi președinți s-a format o adevărată busculadă.
Președintele Obama, în schimb, calm, a cerut jurnaliștilor să nu mai insiste, pentru că nu va răspunde la întrebări. În fine, Obama a făcut și o glumă și i-a spus lui Trump că acesta este primul sfat pe care i-l dă: “Când îi vezi că încep să urle, nu le răspunzi!”, a glumit Obama.