Când vin pensiile în ianuarie 2025. Programul Poștei este dat peste cap în prima săptămână a anului
Publicat acum 1 ora si 2 minute
Trei pârtii de dificultate medie vor fi deschise joi, 28 noiembrie, în golul alpin la Sinaia, fiind pentru prima dată în ultimii şase ani când în această staţiune se poate schia la finalul lunii noiembrie, transmite Agerpres.
Directorul Transport Urban Sinaia, Maria Floricică, a declarat luni că vor fi deschise pârtiile Lăptici 1, Lăptici 2 şi Variantă adresate intermediarilor, celelalte fiind în curs de amenajare.
Cele trei pârtii sunt acoperite cu un strat de 30 – 40 centimetri format din zăpadă artificială şi naturală.
„În 2018 am deschis pe 30 noiembrie. Acum avem un start cu emoţii, dar se mai anunţă mici ninsori şi vom lucra în funcţie de condiţiile pe care ni le asigură vremea”, a mai precizat Maria Floricică.