Restricțiile se referă la evenimentele publice care vor avea loc în Capitală în acest weekend, mai exact ”Bucharest Pride” care va avea loc sâmbătă, pe Calea Victoriei, dar şi mitingul organizat de Asociația Noua Dreaptă.
Marșul Noii Drepte va avea loc între orele 11:00 și 14:00. Membrii organizației își vor exprima susținerea față de familia tradițională.
Ce reguli trebuie să respecte cei care vor participa la cele două evenimente din Capitală
"Pe de-o parte, aceștia trebuie să poarte masca de protecție care să acopere nasul cât și gura, pe toată durata evenimentului. Pe de altă parte, trebuie să se mențină distanța fizică de minimum 1 metru, iar cei care împart materiale sau acele flyere trebuie să se asigure că poartă mănuși de protecție.
Totodată, aici vorbim și de dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie aceste materiale, dar și de o asigurare a măsurilor de protecție pentru participanți, venite din partea organizatorilor.
În acest weekend avem două mari desfășurări în Capitală. Vorbim de cei de la Bucharest Pride 2021, dar și de cei de la Noua Dreaptă. Spre deosebire de cei menționați anterior, cei de la Bucharest Pride 2021 au primit acordul Primăriei Capitalei să desfășoare această manifestație, cu un număr limitat de 500 de persoane, însă aceștia au anunțat faptul că vor merge către Prefectura Capitalei pentru a primi o derogare, respectiv aceștia și-ar dori să participe la eveniment, aproximativ 10.000 de persoane", a precizat Radu Tiliţă, reporter Antena 3.
Alin Stoica, precizări despre restricţiile anunţate la adunările publice
"Conform hotărârii de Guvern care prelungeşte starea de alertă pentru încă 30 de zile începând de mâine, păstrează aceste reguli care au fost şi în perioadele anterioare. Astfel de manifestaţii pot fi organizate cu maxim 500 de persoane şi manifestaţiile despre care ştim că se vor întâmpla pe 14 sunt autorizate pe baza cererilor făcute, pentru un număr de 500 de persoane. Din câte ştiu, solicitarea pe care dumnealor a făcut-o la Primăria Capitalei a fost pentru 500 de persoane. Evident, nu putem să aplicăm alte reguli, decât cele prevăzute de lege.
Prefectul Capitalei: "Toată lumea trebuie să respecte hotărârea de Guvern"
Toate măsurile de siguranţă pe care le aplicăm sunt cele prevăzute în hotărârea de Guvern care instituie starea de alertă sau o prelungesc. Nu vom avea alte măsuri, decât cele care sunt deja instituite prin hotărârile de Guvern şi care sunt în aplicare oricum de mai multă vreme. Şi în perioada anterioară de 30 de zile au fost în aplicare aceleaşi măsuri. Avem pragurile pe care sperăm noi, să nu le atingem prea curând, de 2 la mie, sau de 3 la mie, de la care se vor institui alte tipuri de măsuri de protecţie pentru populaţie împotriva virusului", a precizat Alin Stoica, marţi, în exclusivitate la Antena 3.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 312 noi cazuri de coronavirus.