Imaginile au fost surprinse de o cameră de supraveghere cu o zi înainte de atacul din vila omului de afaceri. În imagini apare martorul-cheie care ar fi încercat să intermedieze vânzarea ceasurilor furate de la afacerist.
Se pare că, înainte de atac, agresorii ar fi stat ascunși mai multe zile într-o casă nelocuită, aflată vis-a-vis de cea în care locuia omul de afaceri, timp în care au studiat obiceiurile familiei.
Suspecții ar fi intrat în locuința milionarului prin garaj, după ce au traversat strada pe jos din casa nelocuită, au declarat anchetatorii după analiza imaginilor filmate de camerele de supraveghere din zonă.
Ce s-ar fi întâmplat în noaptea crimei
Surse din cadrul anchetei au declarat pentru Antena 3 CNN că agresorii i-ar fi acoperit fața Adrian Kreiner cu o pernă și i-ar fi legat mâinile. Ulterior, milionarul ar fi fost bătut cu cruzime și, în cele din urmă, asfixiat cu un covor. Fără aer, victima a intrat în stop cardiorespirator.
De fapt, pe certificatul de deces al omului de afaceri, legiștii au scris că asfixia a fost cauza morții.
Adrian Kreiner a murit la Spitalul Județean din Sibiu, unde fusese adus în comă profundă.