Klaus Iohannis se află, marți și miercuri, într-o vizită la Washington, acolo unde vor fi discutate teme prioritare ale agendei internaționale și bilaterale.
"Felul în care am reuşit ca ambele state ale noastre să lucreze mai bine, să trăiască mai bine, felul în care am reuşit să garantăm securitatea popoarelor noastre, să ne crească economiile. Toate acestea ne arată că avem multe de discutat. Cred că este important să subliniem că am reuşit să mergem mai departe să obținem rezultate foarte bune. Lucrăm la programul Visa Wavier pentru România. Cel mai important este găsirea unei căi pentru a restaura pacea în Ucraina. România a făcut tot ce i-a stat în putință şi trebuie să găsim căi să împiedicăm ca Rusia să câștige acest război în Ucraina. Trebuie să rămânem uniţi şi să lucrăm împreună", a spus preşedintele Klaus Iohnnis la întâlnirea cu Joe Biden de la Casa Albă.
"Cred că niciun partener NATO nu a demonstrat un angajament mai ferm faţă de Alinaţa Euroatlantică şi în favoarea parteneriatului dintre cele două ţări ale noastre. Ceea ce aţi făcut şi veţi face în continuare este important atât pentru Europa şi pentru întreaga lume", a spus Joe Biden.
Miercuri, președintelui Klaus Iohannis îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards.
"Consiliul Atlantic din SUA a decis ca pentru anul 2024 să acorde acest premiu președintelui României, ca o recunoaștere a carierei sale și a rolului său de lider transatlantic și European”, arată Administrația Prezidențială.
Președintele Klaus Iohannis este primul șef de stat european onorat cu această distincție în cei 24 de ani de la înființarea premiului.