Imaginile de după explozia de la Călimănești descriu perfect dezastrul produs pe Autostrada A7.
Muncitorii surprinşi în explozia de pe Autostrada A7 au fost atenţionaţi să nu intre în zona conductei, unde nu exista aviz de la Transgaz, potrivit unor surse Antena 3 CNN.
Oamenii compactau terasamentul autostrăzii şi lucrau pe lângă conductă, deşi li se spusese să nu muncească acolo.
"Explozie urmată de incendiu din cauza fisurării magistralei de transport gaze naturale și apariția scânteilor mecanice, urmare a executării lucrărilor pe șantierul autostrăzii A7", informează, joi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.
Incendiul violent a deteriorat prin incendiere trei cisterne, a distrus scarificatorul compactor şi încă un utilaj uşor de compactare şi un dumper.
[GAL layout="3"]”În cursul nopții trecute, ora 01.12, dispeceratul IPJ Vrancea a fost sesizat prin S.N.U.A.U. - 112 cu privire la faptul că, în zona Călimănești, are loc un incendiu puternic în apropiere de Drumul Național 2 E 85.
Imediat la fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de poliție care au constatat că incendiul se manifesta în zona în care se efectuau lucrări la autostradă.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul ISU Vrancea și ambulanțe.
Începând cu ora 01.30, la nivelul județului Vrancea, s-a declanșat Planul roșu de intervenție.
Polițiști rutieri și de ordine publică au acționat pe Drumul Național 2 E 85 și arterele secundare, între Călimănești și Mărășești, pentru fluidizarea traficului și asigurarea unui perimetru de siguranță.
Din nefericire, în urma incendiului cauzat de fisurarea magistralei, 4 persoane au decedat iar alte 5 persoane au fost rănite.
La locul producerii, din cursul nopții, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de lângă Tribunalul Vrancea, se află o echipă complexă formată din ofițeri specialiști - Serviciul Investigații Criminale și criminaliști care efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
În această cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă precum și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea transmite condoleanțe familiilor victimelor”, a transmis IPJ Vrancea.