Antena 3 CNN Actualitate Social Primele imagini cu bărbatul rămas fără familie în Grecia. Mărturiile șocante ale omului

Primele imagini cu bărbatul rămas fără familie în Grecia. Mărturiile șocante ale omului

1 minut de citit Publicat la 16:04 13 Iul 2019 Modificat la 16:04 13 Iul 2019

Bărbatul care şi-a pierdut copilul de opt ani şi soţia în urma furtunii din Halkidiki a fost externat din spital sâmbătă, în jurul orei 15:00. O ambulanță din România a venit să îl preia  și îl va duce acasă.Bărbatul care şi-a pierdut copilul de opt ani şi soţia în urma furtunii din Halkidiki a fost externat din spital sâmbătă, în jurul orei 15:00.

O ambulanță din România a venit să îl preia  și îl va duce acasă la Cluj, acolo unde trebuie să se pregătească de înmormântare.

Citește și: Imagini live din Halkidiki, chiar din locul unde au murit cei doi români - VIDEO

Bărbatul este rănit destul de grav la picior. Acesta a rămas în unitatea medicală din Halkidiki încă o zi pentru a se trata în continuare. L-a însoțit un prieten, care a avut grijă de el până la momentul în care ambulanța a venit.

Autoritățile din Grecia i-au luat declarații. Au fost mărturii șocante. Omul povestește că dintr-o dată a venit această furtună și nu a avut timp să reacționeze. Trei copaci au pus la pământ acel acoperiș.

El s-a ridicat și ajutat de nașul lui a fugit să îl salveze pe copil, pentru că auzea printre dărâmături strigăte de ajutor. A reușit să îl scoată pe băiețel și o femeie a încercat să îl resusciteze timp de câteva minute. Omul s-a dus apoi să salveze soția, însă autoritățile nu l-au lăsat. A reușit doar să o vadă și timp de patru ore a rămas acolo, crezând că e în viață.

Antena 3 a prezentat în exclusivitate primele imagini cu românul.

 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole