Antena 3 CNN Life Sănătate Primele două decese din cauza gripei, confirmate în România

Primele două decese din cauza gripei, confirmate în România

Andreea Ştefan
<1 minut de citit Publicat la 08:36 06 Ian 2023 Modificat la 08:38 06 Ian 2023

Este vorba despre două femei de 25 și 50 de ani din București.

Între timp, România este în stare de alertă epidemiologică din cauza numărului mare de cazuri de gripă, iar Ministerul Sănătății nu a declarat epidemie ca să evite restricțiile.

Vârful infecțiilor respiratorii se estimează că va fi în intervalul 15 ianuarie-10 februarie, drept urmare, în școli, se recomandă ca profesorii și elevii să poarte măști de protecție.

În acest context, în doar câteva ore la Ministerul Sănătății vor avea loc și discuții cu companiile farmaceutice pentru a găsi soluții pentru criza de medicamente din farmacii.

Ministerul Sănătății anunță că, pentru limitarea infecțiilor respiratorii, accesul în spitale va fi limitat și va fi făcut triaj epidemiologic pentru personalul medical în fiecare zi.

Pentru toți românii este recomandată purtarea măștii în spațiile închise.

Școlile se vor redeschide în condiții normale și nu este luată deocamdată în calcul suspendarea cursurilor, trecerea în regim online sau în sistem hibrid.

Etichete: gripa decese București
Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole