Antena 3 CNN Actualitate Primele declaraţii ale lui Șerban Huidu după ce a fost implicat într-un accident rutier în Bucureşti

Primele declaraţii ale lui Șerban Huidu după ce a fost implicat într-un accident rutier în Bucureşti

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:31 22 Noi 2023 Modificat la 15:06 22 Noi 2023

Omul de televiziune Șerban Huidu a fost implicat într-un accident marți seară în zona Podului Basarab. Șerban Huidu a oferit declarații în exclusivitate pentru NewsTime despre evenimentul rutier.

Realizatorul TV a ajuns la Biroul de accidente ușoare după ce a intrat cu autoturismul pe care îl conducea într-o mașină de ride sharing.

Citeşte şi: Un colonel SRI ar fi dus acasă zeci de secrete de stat şi le-ar fi divulgat unui om de afaceri | Anchetă de proporţii în Slatina

Primele declarații făcute de Șerban Huidu după accident

Potrivit primelor informații, pe procesul verbal realizatorul tv s-a ales cu trei puncte de penalizare și o amendă pentru neasigurare la schimbarea benzii de circulație.

Este vorba despre un accident ușor, fără victime. Șoferul celeilalte mașini implicate a declarat că are impresia că realizatorul tv se exprimă greu. Atât Șerban Huidu, cât și celălalt șofer au fost testați împotriva consumului de alcool și de droguri, însă până în acest moment nu au fost oferite rezultatele celor două probe.

Citeşte şi: Momentul în care un adolescent, care a furat maşina mamei, s-a izbit de o troiţă, în Suceava. Puştiul îşi pune mâinile în cap, iar amicul lui fuge cu plăcuţele

"Sunt vinovat"

Șerban Huidu a recunoscut că vorbește greu și după accidentul pe care l-a suferit în timp ce se afla la schi în anul 2010. La acea vreme omul de televiziune a intrat în comă.

Accidentul din această seară este al doilea pentru Șerban Huidu, după tragedia din luna octombrie a anului 2011 de la Timișul de Sus, atunci când mașina pe care Șerban Huidu o conducea a intrat pe contrasens și a lovit trei oameni care au murit.

Citeşte şi: Recompensa primită de cei care denunţă faptele de evaziune fiscală | Adrian Negrescu: "Când e vorba de capra vecinului, românii reacționează întotdeauna"

Instanța a decis după acel accident ca Șerban Huidu să primească o pedeapsă de 4 ani cu suspendare, iar apoi s-a retras din televiziune.

"Un accident. S-a acroșat o mașină de altă mașină. Am vrut să vin ca să nu aibă cineva impresia că mă ascund de ceva. Sunt vinovat, am trei puncte de penalizare și 200 de lei amendă”, le-a declarat Șerban Huidu jurnaliștilor NewsTime, potrivit site-ului stirilekanald.ro.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole