Antena 3 CNN Economic Primele carduri de energie sunt tipărite şi gata de livrare, de azi. Cum le utilizează românii

Primele carduri de energie sunt tipărite şi gata de livrare, de azi. Cum le utilizează românii

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 08:49 25 Ian 2023 Modificat la 08:55 25 Ian 2023

Cardurile de energie vor fi livrate începând de luna viitoare. 

Prima tranşă de bani, de 700 de lei, va ajunge la beneficiari în februarie și alți 700 de lei în luna septembrie. 

Banii pot fi utilizaţi exclusiv pentru plata facturilor la energie. Banii sunt alocați din fonduri europene.

Citeşte şi: Noi probleme pentru clienţii Hidroelectrica: indexul nu poate fi trimis. Ponturi pentru transmiterea consumului de energie

Pentru moment, ajutorul va fi livrat către 2,8 milioane de gospodării. Din octombrie, plafonul ar putea fi extins de la 2.000 de lei la 3.000 de lei, astfel că cinci milioane de români s-ar putea încadra pentru a primi ajutor la plata facturilor. 

[GAL layout="2"]

Când ajung cardurile de energie la beneficiari

În periada 1–28 februarie 2023, beneficiarii eligibili vor primi cardul de energie. Se vor putea efectua plăți începând cu 1 martie.

Cei care își păstrează calitatea de beneficiari vor putea utiliza cardul și pentru tranșa a doua, începând cu luna septembrie.

În perioada 1–30 septembrie, cei care vin între timp eligibili vor primi cardul pentru a putea utiliza tranșa a II‑a de bani.

Cum se acordă ajutorul pentru plata facturilor la energie

Ajutorul are forma unui card emis pe suport de hârtie, cu care se pot plăti facturi de energie (total sau parțial). Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 de lei fiecare.

Servicii/produse care se pot plăti: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Cum se utilizează cardul de energie

Se pot plăti facturi curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. 

Cu un card se pot face mai multe plăți, către mai mulți furnizori, până la epuizarea sumei.

Modificări la acordarea cardului de energie. Câţi români vor primi ajutor pentru plata facturilor

Plafonul pentru cardul de energie necesar la plata facturilor ar putea fi modificat în lunile următoare, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în exclusivitate la Antena 3 CNN.

Din octombrie, plafonul ar putea fi extins de la 2.000 de lei la 3.000 de lei, astfel că 5.000.000 de români s-ar putea încadra pentru a primi ajutor la plata facturilor.

"Într-adevăr, analizăm această posibilitate să vedem cum se implementează tranșa întâi, cea care are termenul scadent luna februarie și cu data de 20 februarie pentru efectuarea plăților.

Dacă se va decide la nivel de coaliție în acest sens, noi pregătim simulările necesare pentru ca să extindem plafonul de venit de la 2000 de lei la 3000 de lei și odată cu aceasta să creștem numărul de beneficiari", a anunţat ministrul Investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș, în exclusivitate la Antena 3 CNN.

Cum iau românii cardul de energie pentru plata facturii. Marcel Boloş: "E nevoie de trei documente"

Oamenii sunt puși din nou pe drumuri. Ca să își poată lua cardul pentru ajutorul la plata facturilor la energie, românii trebuie să treacă mai întâi pe la administratorii de blocuri.

Deși trebuia să fie un sistem simplu de ajutorare a statului pentru oamenii care încă sunt racordați la sistemul public de încălzire, noua modalitate de decontare a facturilor la energie a dat peste cap atât administratorii de blocuri, cât și locuitorii care încă beneficiază de acest serviciu. 

Pe de o parte, administratorii de blocuri trebuie să scoată din factura de întreținere costul la încălzire pe fiecare apartament în parte și pe fiecare beneficiar.

Mai apoi, trebuie să facă o declarație prin care se arată faptul că aceștia beneficiază de ajutorul statului în valoare de 1400 de lei și cu acea declarație, cu acel card primit din partea statului, dar și cu buletinul, oamenii trebuie să meargă la un ghișeu poștal.

Acolo, românii depun toate documentele și, prin mandat poștal, statul își recuperează banii din contul fiecărei persoane alocat. 

"Acest certificat de validare a datoriilor este specific numai pentru încălzirea în sistem centralizat. Pentru căldura de la bloc avem peste 190.000 de asociații de proprietari. 

E nevoie de trei documente: cartea de identitate, cardul de energie și acest certificat de validare a datoriilor, care se prezintă oficiantului poștal.

Se eliberează apoi o dovadă privind operațiunile de servicii de mandat poștal", a explicat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

Românii vulnerabili vor primi sprijin pentru compensarea prețurilor la energie în valoare nominală de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 și va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe, astfel:

- 700 de lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023;

- 700 de lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole