Antena 3 CNN Actualitate Prime şi premii calculate în noua lege a pensiilor. Ministrul Muncii: "Trei elemente esenţiale"

Prime şi premii calculate în noua lege a pensiilor. Ministrul Muncii: "Trei elemente esenţiale"

Gina Vacariu
2 minute de citit Publicat la 20:31 17 Feb 2024 Modificat la 20:45 17 Feb 2024

În noua lege a pensiilor, calculele vor fi efectuate în baza a trei elemente esenţiale în baza cărora va fi stabilit punctajul fiecărui român, spune ministrul Muncii.

"Vor fi români care vor avea, poate, o creştere de 1%, vor fi români care vor avea, poate, o creştere de 80%. Depinde de cele trei elemente esenţiale pe baza cărora se calculează numărul de puncte: punctele contributive, punctele necontributive şi punctele de stabilitate.

Fiecare român va avea un punctaj, care se va înmulţi cu valoarea punctului de referinţă, care va fi 81 de lei, şi datorită acestui punctaj va avea pensia recalculată. Pe recalculare, este foarte important să explicăm cele două elemente pe care le avem, respectiv de contributivitate şi de stabilitate. Cu alte cuvinte, la contributivitate şi muncă egală vom avea pensii egale, fiindcă prin această nouă lege a pensiilor, în fapt, noi încercăm să corectăm trei categorii de inechităţi.

Pe de o parte, inechităţile apărute între pensionari care au muncit la fel, dar au ieşit la pensie în ani diferiţi, inechităţile între doamne şi domni, şi nu în ultimul rând, inechităţi între pensionari care s-au aflat în indemnizaţia minimă socială", a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii.

Puncte suplimentare pentru români în noua lege a pensiilor

Totodată, ministrul a mai explicat ce puncte în plus vor primi românii, în funcţie de anii de muncă.

"Este foarte important de spus că pe simulările noastre, pe o situaţie în care un pensionar avea indemnizaţie minimă socială, care astăzi primea 1.125 de lei, de anul viitor, pentru o vechime în muncă de 35 de ani, creşterea va fi de 87%, adică peste 1.900 de lei. Este foarte important de ştiut, datorită punctelor de stabilitate, fiindcă pentru un român care a muncit peste 25 de ani se va obţine un punctaj suplimentar pentru fiecare an de muncă. Între 25 şi 30 de ani, 0,5 puncte pe an, între 30 şi 35 de ani, 0,75 de puncte pe an, şi după 35 de ani, un punct pe an.

Cu alte cuvinte, dacă munceşti, primeşti. Punctele de contributivitate vor creşte, fiindcă dacă până acum nu se lua în calcul acordul global dinainte de anul 2001, după noua lege, pe puncte de contributivitate, se vor lua în calcul inclusiv sporurile nepermanente, adică dacă un român a avut acord global, al treisprezecelea salariu, alte sporuri nepermanente, premii.

Pe contributivitate, în mod proporţional, se iau toate aceste venituri şi se vor transforma în puncte de pensie contributive, care vor fi folosite la stagiul minim de cotizare şi stagiul complet de cotizare, iar în cazul facultăţii, şomaj, armată, sunt perioade asimilate care, la rândul lor, vor da un punctaj suplimentar, dar nu vor fi luate în calcul la stagiul minim de cotizare", a mai explicat ministrul Muncii.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole