Antena 3 CNN Actualitate Locale Primarul Timişoarei, șeful unei comisii de gestionare a cadavrelor de câini. ”Suntem o ţară normală?”

Primarul Timişoarei, șeful unei comisii de gestionare a cadavrelor de câini. ”Suntem o ţară normală?”

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 20:38 03 Mar 2017 Modificat la 20:38 03 Mar 2017

Primarul municipiului Timişoara, liberalul Nicolae Robu, spune că a primit la semnat un document cu componenţa unei comisii de gestionare a cadavrelor de câini în care edilul este preşedinte, însă fără voia sa, potrivit News.ro.

”Mi-a venit la semnat, pe birou, un document de numire a unei comisii de gestiune a cadavrelor de câini din municipiu. Când mă uit, comisia era formată din preşedinte, care este primarul, dar şi din membri, între care viceprimarul şi secretarul primăriei. Păi un primar nu are ce să facă decât să se ocupe de gestionarea cadavrelor de câini? Nu vreau să fac parte dintr-o asemenea comisie”, a declarat Nicolae Robu.

"Cum să pui primarul în comisia de gestiune a cadavrelor de câini? Suntem o ţară normală? Îmi tremură mâna când trebuie să semnez un asemenea document. Măcar am onoarea să fiu preşedintele comisiei”, a declarat Nicolae Robu.

Primarul Timişoarei spune că legea este veche, încă din anul 2004, însă acum este pusă în aplicare, după ce a fost actualizată.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole