Procurorii DIICOT l-au trimis în judecată pe primarul de la Ştefăneştii de Jos, Ionel Robert Ştefan, dar şi pe alte 7 persoane. Primarul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv şi i se aduc acuzații foarte grave printre care viol în formă continuată, influențarea declarațiilor şi lovire.
Potrivit comunicatului emis de procurorii DIICOT, primarul dar şi alte persoane în 2018 ar fi batjocorit în mod repetat o fetiță de 12 ani, aceasta rămânând în cele din urmă gravidă. Ca să mascheze cele întâmplate primarul a încercat să-i cumpere fetei tăcerea.
Anul trecut primarul din Ștefăneștii de Jos a fost reţinut de către procurorii din Buftea, însă același procuror care a emis pe numele său ordonanța de reținere a revocat-o mai apoi şi nu a cerut arestarea preventivă.
Ulterior, cazul a fost preluat de procurorii DIICOT, iar astăzi a fost trimis în judecată.
"Prin rechizitoriul din data de 31.05.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 8 inculpați (printre care un primar), 7 dintre aceștia în stare de arest preventiv și unul în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, viol, loviri și alte violențe, influențarea declarațiilor și deținere de droguri de risc pentru consum propriu.
În cauză s-a reținut faptul că, la sfârșitul anului 2017, profitând de starea de vădită vulnerabilitate generată de vârsta fragedă și lipsa educației, prin crearea aparenței unei relații sentimentale (metoda „Loverboy”), unul dintre inculpați a recrutat în vederea exploatării sexuale o persoană vătămată (la acel moment în vârstă de 12 ani).
Acesta a întreținut relații sexuale cu persoana vătămată și, ulterior, a amenințat-o cu divulgarea celor întâmplate părinților acesteia.
De asemenea, inculpatul a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate, pentru a o determina să facă tot ceea îi solicita (de exemplu, să se întâlnească cu inculpatul doar la solicitarea lui, să nu declare organelor de poliție adevărul după ce a rămas însărcinată, să-și mintă părinții cu privire la relația lor).
În plus, persoana vătămată a fost constrânsă de către acesta, prin utilizarea de amenințări și acte de violență, să întrețină relații sexuale cu alți doi inculpați.
În cursul lunii iunie 2018, după ce persoana vătămată a fost înregistrată audio-video în timp ce recunoștea că și-a început viața sexuală, un alt inculpat a recrutat aceeași persoană vătămată (în vârstă de 13 ani) în vederea exploatării sexuale.
În acest scop, aceasta a fost atrasă în locuința folosită de inculpat sub diferite pretexte (desfășurarea unor activități de menaj contracost, organizarea unei petreceri sau vânzarea de obiecte vestimentare).
Prin amenințări cu divulgarea către părinți a conținutul înregistrărilor audio-video și prin întrebuințarea de violențe, inculpatul a constrâns persoana vătămată să întrețină relații sexuale cu alți doi inculpați.
În vederea îngreunării anchetei penale și împiedicării tragerii la răspundere penala a autorilor, suspecții au întreprins demersuri constând în influențarea declarațiilor persoanei vătămate în fața organelor judiciare prin oferirea de foloase patrimoniale și exercitarea de amenințări asupra familiei minorei, pentru ca persoana vătămată să dea declarații mincinoase cu privire la identitatea adevăraților autori ai infracțiunii de viol.
De asemenea, doi dintre suspecți au exercitat în mod repetat acte de violență asupra martorului denunțător (ce au necesitat 3-4 zile, respectiv 11-12 zile de îngrijiri medicale) în scopul împiedicării sesizării organelor judiciare, pentru ca acesta să nu dea declarații și să nu prezinte probe în cauza penală.
În cauză s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a unui inculpat cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, reținându-se că în urma percheziției domiciliare din data de 11.02.2022, în camera folosită de acesta, a fost descoperită cantitatea de 7,25 grame de canabis, substanță deținută de acesta pentru consum propriu.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului București.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție", se arată în comunicatul de presă emis de DIICOT.