Un edil din Gorj lasă zilnic treburile primăriei pentru a urca la volanul microbuzului şcolar. Părinţii apreciază efortul pe care îl depune primarul din Cîtunele.
Cum una dintre școli încă se află în reparații, grupa de preșcolari a fost mută pentru o perioadă într-o altă unitate de învățământ, iar cei mici au nevoie de transport.
"Nu consider că fac ceva nemaipomenit, eu o văd ca pe o activitate pe care o fac în folosul comunei. În plus, este vorba despre bani. Gândiți-vă cate sute de milioane ar trebui să dau, la stat și unui angajat care să facă acest serviciu. Bugetul primăriei Cătunele este și așa unul destul de mic, facem o economie. Nu este o activitate care să ma solicite foarte mult, mereu am făcut asta dacă a fost nevoie", a afirmat primarul comunei Cătunele, Florin Țuilă, potrivit pandurul.ro.
"E prima dată pentru al mic când merge cu microbuzul școlar"
Părinții i-au mulţumit primarului pentru gestul său.
"Azi eu vă cer ajutorul să căutăm în țara asta unde mai există un primar cum e in Comuna Cătunele Gorj, care personal duce la grădiniță copilașii? E prima dată pentru al mic când merge cu microbuzul școlar, care este plin de copii. Situația asta va fi pentru puțin timp căci există grădinița mare și ultra modernă care este încă în construcție. Felicitări domnului primar și doamnei directoare a școlii care fac tot ce e posibil pentru ca cei mici să aibă toate condițiile pentru a învăța. Bucuria celui mic i se citește pe chip, puțin surprins fiind că merge cu o mașină așa mare", a scris unul dintre părinții care și-au trimis copiii la grădiniță cu microbuzul condus de primarul Țuilă.