Mihai Chirica, primarul Iașiului, a fost înlocuit din funcţia de preşedinte executiv al PSD Iaşi. Decizia a fost luată în cadrul Comitetului Executiv Judeţean al filialei. Edilul Iașiului a anunțat că va contesta hotărârea, informează News.ro.
"La Bucureşti mi s-a retras în februarie calitatea de şef al organizaţiei judeţene, dar şi cea de vicepreşedinte național. Însă, am revenit în funcţia de preşedinte executive al filialei ieşene, în care am fost ales statutar la conferinţa judeţeană. Fusesem pus preşedinte de filială ca interimar, iar după ce s-a hotărât la Bucureşti să fiu dat jos, m-am întors pe vechiul post, de preşedinte executiv. În şedinţa de ieri (vineri – n.r.) am aflat că ar exista nu ştiu ce hârtie venită de la Bucureşti, în care se arată că nu am dreptul să ocup nicio funcţie în organizaţia de Iaşi", a declarat Mihai Chirica.
"Voi contesta la partid această decizie. Centrul poate decide doar în cazul funcţiilor în care numirea s-a făcut la nivel național, însă postul de preşedinte executiv eu l-am câştigat în urma unor alegeri în filială, deci Bucureştiul nu se poate amesteca", a adăugat Chirica.