Antena 3 CNN Actualitate Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, pus sub acuzare de DNA

Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, pus sub acuzare de DNA

2 minute de citit Publicat la 16:32 10 Aug 2017 Modificat la 16:32 10 Aug 2017

Primarul municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, a fost pus sub acuzare de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la uzurparea funcţiei, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, săvârşită în formă continuată.

În acelaşi dosar, Claudiu Sergiu Maior, fost viceprimar al municipiului Târgu Mureş, la data faptelor consilier al primarului, este acuzat de săvârşirea infracţiunii de uzurparea funcţiei, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, săvârşită în formă continuată. 

Potrivit unui comunicat al DNA, Sergiu Claudiu Maior, consilier al primarului din Târgu Mureş, în perioada 9 martie 2016 - 29 iunie 2017, a îndeplinit acte - semnarea a 9.198 de ordine de plată ale Primăriei Târgu Mureş - ce nu intrau în atribuţiile sale legale de serviciu, fiindu-i interzise de lege. Interdicţia a rezultat din incompatibilitatea stabilită de Agenţia Naţională de Integritate şi confirmată de instanţă prin decizie definitivă la data de 1 martie 2016. Această împrejurare a avut ca efect pierderea de către Sergiu Maior a dreptului de a ocupa o funcţie sau o demnitate publică în următorii 3 ani. 

După ce a demisionat din funcţiile de viceprimar şi de consilier local, Sergiu Maior a fost angajat de Dorin Florea pe postul de consilier al primarului. 

DNA arată că printre atribuţiile primite de Sergiu Maior figura şi aceea de a semna ordinele de plată, atribuţie pe care acesta o îndeplinise şi în calitate de viceprimar. 

Procurorii mai spun că, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea a emis două dispoziţii (nr. 971/04.03.2016 şi nr. 1838/24.06.2016) prin care, cu nerespectarea Legii nr. 176/2010, i-a creat lui Sergiu Maior cadrul necesar să efectueze acte ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică, cu toate că se afla sub interdicţie. 

Conform DNA, în acest caz a fost încălcat şi art. 54 alin. 5 din Legea nr. 273/2006 care stipulează că "(...) Instrumentele de plată se semnează de către contabil şi şeful compartimentului financiar-contabil". 

Claudiu Sergiu Maior a fost pus de DNA sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, având mai multe obligaţii, printre care: să se prezinte la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mureş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu depăşească limita teritorială a României, având interdicţie de a părăsi ţara, interdicţie ce poate fi ridicată doar cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent; să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţă, precum şi cu toţi ceilalţi salariaţi ai Primăriei Târgu Mureş; să nu desfăşoare activitatea de consilier al primarului municipiului Târgu Mureş în exercitarea căreia a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat; să nu se deplaseze în incinta Primăriei municipiului Târgu Mureş.

Sursă: Agerpres
Etichete: dorin florea
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole