Primarul din Buşteni face declaraţii uimitoare la adresa funcţionarilor săi.
Emanoil Savin spune că 80% din funcţionari iau o mică şpăguţă ca să trăiască şi ei, nu să se îmbogăţească, potrivit Adevărul.ro.
Când vine vorba de el însă, neagă vehement că ar fi luat vreodată şpagă, pentru că are mereu bani în buzunar.
”Care i-a prins în flagrant, înţeleg. Dar pe mulţi i-a luat după denunţuri şi mie nu-mi place lucrul ăsta. Pentru că unele mai sunt şi făcături. Aţi văzut că mai sunt eşecuri şi la DNA. Există o campanie pentru că România e cu MCV-ul... (...) Autorităţile statului să ia măsuri şi să limiteze corupţia, dar atâta timp cât nu plătim salarii la doctori, la primari... Primarul... salariu foarte mic. Există acum o lege a salarizării şi într-adevăr sunt nişte salarii acceptabile acolo. După aia să vină cu pedeapsă. Dar eu zic că 80% iau o mică şpăguţă ca să trăiască, nu să se îmbogăţească”, a declarat primarul Emanoil Savin.