Antena 3 CNN Actualitate Locale Primarul din Arad, implicat într-un accident rutier

Primarul din Arad, implicat într-un accident rutier

<1 minut de citit Publicat la 12:45 11 Apr 2019 Modificat la 12:45 11 Apr 2019

Un acident a avut loc pe Calea Romanilor din Arad. Şoferul unui autoturism Volkswagen Tiguan a făcut o manevră greşită, a rupt un indicator rutier şi s-a oprit cu maşina în apropierea staţiei de tramvai de la Traian.

Mașina aparține primarului din Arad, Gheorghe Falcă.

La un moment dat, primarul a dispărut și altcineva a venit și i-a dat jos numerele de înmatriculare. 

Autoturismul se îndrepta dinspre Boul Roşu spre Aradul Nou, cartier în care locuieşte edilul-şef.

La faţa locului a ajuns un echipaj de poliţie, care face cercetările la faţa locului. Nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale.

„În zona Podului Traian a avut loc un incident în care a fost implicat un autoturism al Primăriei Municipiului Arad. Acesta a fost parcat inițial în dreptul Hotelului Coandi, însă din cauze necunoscute în acest moment, a ajuns în refugiul stației de tramvai Romanilor pe sensul de mers spre Piața Romană. Menționă că niciun alt vehicul nu a fost avariat în timpul incidentului”, a anunțat Biroul de presă al Primăriei Municipiului Arad. 
 

Etichete: rutier accident
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole