Antena 3 CNN Actualitate Locale O sută de primari și consilieri locali PSD din județul Galați au ieșit la protest, revoltați că nu au primit niciun ban de la Guvern

O sută de primari și consilieri locali PSD din județul Galați au ieșit la protest, revoltați că nu au primit niciun ban de la Guvern

Gabi Vlad
3 minute de citit Publicat la 16:52 07 Oct 2021 Modificat la 17:05 07 Oct 2021

Aproximativ 100 de primari si consilieri locali din comunele si orasele judetului Galati au protestat azi in fata prefecturii nemultumiti de modul in care Guvernul a alocat azi noapte sumele bugetare din fondul de rezerva. Daca proiectele pe care le aveau in perspectiva sunt acum blocate, primarii se tem de faptul ca nu vor avea cum sa achite facturile la iluminatul public, incalzire si asistenta sociala.

Participanții la protest susțin că primăriile conduse de reprezentanți ai PSD nu au primit niciun leu, banii fiind împărțiți doar localităților unde administrația aparține PNL.

Au ieșit in evidenta sumele acordate discretionar pentru comunele PNL si in special ale localitatilor ale caror primari l-au sustinut pe Cîtu la congres. Astfel comuna Suhurlui cu doar 1300 de locuitori a primit 485 de mii de lei, in schimb ce localitatea Buciumeni cu 2400 de locuitori a primit doar 50 de mii lei. Oricum 18 localitati PNL au primit 10250 mii de lei fata de restul 47 de localitati au primit doar 2050 mii de lei. Aici trebuie facuta mentiunea ca localitatile cu primari USR, ProRomania sau ALDE au primit 0 zero lei printre ele si cea mai mare comuna din judet Matca cu o populatie de peste 12000 de locuitori. Asa se face ca Tecuciul cu primar PNL primeste 2000 mii de lei iar Galatiul cu primar PSD – 0 zero lei.

Proiecte europene rămase de izbeliște

„S-au alocat peste 100 milioane de euro, iar Galațiului nu i s-a alocat nici măcar un milion de euro. Au dat aseară au dat o hotărâre de Guvern, noaptea ca hoții, și au alocat bani doar pentru 18 comune ale PNL-ului. Județul Galați are 627.000 de locuitori și ei au alocat doar pentru 120.000 de oameni bani. O localitate cu 1.300 de locuitori, ca Suhurlui, a luat 485.000 de lei, iar localități de 10.000 de locuitori ca Brăhășești și Pechea, nu au luat niciun ban. Ce vină au oamenii ăștia? Sunt proiecte cu fonduri europene și nu vor avea bani să asigure cofinanțările. Este vorba despre 540.000 de oameni care au fost ignorați de Guvernul României. Guvernul nu este pe persoană fizică, este al tuturor românilor”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați, citat de Mediafax.

Un alt primar nemulțumit a anunțat că va cere ajutorul Consiliului Județean.

„Nu am primit absolut nimic de la Guvern. Ne chinuim să supraviețuim. Dacă Consiliul Județean nu o să ne ajute cu bani pentru asistență socială și pentru persoanele cu dizabilități, de luna viitoare o să avem probleme, nu mai avem de unde să le dăm salariile”, a declarat Emil Dragomir, primarul comunei Slobozia Conachi.

Bani dați pe criterii politice

„Am primit zero lei de la Guvern. La o comună de 11.000 de locuitori, cred că aveam suficientă nevoie de bani. Sunt proiecte în derulare, enorm de multe cheltuieli. Cu cât ai comuna mai mare, cu atât ai mai multe cheltuieli. Eu nu sunt primar doar pentru PSD, sunt primar pentru toți oamenii. Aceste proiecte nu sunt făcute pentru pesediști sau pentru peneliști, sunt pentru comunitate” , s-a plâns și Mihăiță Măncilă primarul comunei Pechea.

Un alt primar din județul Galați anunță că a făcut solicitare la Prefectură pentru alocarea de fonduri.

„Anul trecut am primit doar 10.000 de lei. Anul acesta niciun leu, bănuiesc că s-au gândit că ne ajung banii de anul trecut. Am făcut o solicitare la Prefectură, avem nevoie de 2 milioane de lei pentru cofinanțare proiecte, cât și pentru școli, asistență socială, facturi la curent etc. Nu pot să cred că într-o țară membră a Uniunii Europene, banii să fie dați pe criterii politice”, a declarat și Tenie Dumitru, primarul comunei Corod.

La finalul protestului o delagatie a intrat la cabinetul subprefectului cu atributii de prefect caruia i-a fost inaintata o nota de protest.

Etichete: Galați PNL PSD
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole