Primarii de sector au solicitat modificări în traseele mijloacelor de transport în comun, la întâlnirea pe care au avut cu primarul general al Capitalei. Anunţul a fost făcut chiar de Gabriela Firea.
"Astfel, în sectorul 1 s-a solicitat relocarea traseelor pentru zonele Bucureştii Noi, Străuleşti, Chitila, Şoseaua Centurii şi Odăi, pentru sectorul 2 al Capitalei, extinderea traseului Andronache, introducerea traseului pentru cartierul Creangă şi grădinile Fundeni, în sectorul 4 mai multe staţii şi mai multe maşini pentru şoseaua Turnu Măgurele şi bd. Constantin Brâncoveanu, pentru sectorul 5 extinderea liniilor de troleibuz şi autobuz 96 şi 226, iar în sectorul 6 suplimentarea liniei Giuleşti-Sârbi şi în cartierul Brâncuşi", a transmis primarul general Gabriela Firea.