Antena 3 CNN Actualitate Locale Primărie executată silit pentru o datorie la lăutari. Ce a scos la licitaţie primarul din Suteşti, Vâlcea

Primărie executată silit pentru o datorie la lăutari. Ce a scos la licitaţie primarul din Suteşti, Vâlcea

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 14:51 04 Mai 2022 Modificat la 14:51 04 Mai 2022

Lăutarii au cântat acolo în urmă cu nouă ani, la o sărbătoare a localităţii şi nu le-a fost plătit onorariul, potrivit stirileprotv.ro.

Acum, datoria a ajuns la 520.000 de lei, iar instituţia a scos la licitaţie inclusiv cele două microbuze şcolare din localitate, care sunt folosite pentru 140 de elevi.

"Din păcate, aceasta este realitatea. Este o datorie care în momentul de faţă este de 5,2 miliarde de lei vechi către nişte lăutari din Satu Mare care au cântat la Ziua Comunei în 2013. 

Au fost aduşi pe un contract cu un onorariu de 25.000 de lei, dar care nu a fost achitat la timp de administraţia de la acea vreme, astfel că s-a ajuns la această sumă foarte mare pentru posibilităţile bugetului local. 

Procesul s-a terminat definitiv în 2019 şi s-au mai făcut de atunci anumite plăţi către această trupă, dar nu avem cum să achităm toată datoria. 

Am încercat să ajungem la o înţelegere şi să plătim eşalonat, dar au spus că vor toţi banii deodată astfel că executorul a scos la licitaţie bunuri ale primăriei - utilaje şi maşini, între care şi cele două microbuze pe care le avem pentru transportul elevilor din localitate", a declarat primarul din Suteşti, Alin Dumbravă.

În prezent, spune primarul, nu există soluţii pentru a le asigura elevilor transportul, după ce microbuzele vor fi vândute.
 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole