Antena 3 CNN Actualitate Primăria Capitalei va scoate pe trasee mai multe troleibuze, autobuze și tramvaie începând de luni

Primăria Capitalei va scoate pe trasee mai multe troleibuze, autobuze și tramvaie începând de luni

R.M.
<1 minut de citit Publicat la 14:19 06 Sep 2024 Modificat la 14:21 06 Sep 2024

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a anunțat că numărul mijloacelor de transport în comun va fi suplimentat odată cu începerea anului şcolar, ajungând la 1.389 de vehicule, faţă de 1.250, câte au circulat în timpul vacanţei de vară.

Totodată, edilul anunță că Societatea de Transport Public București (STB) va elibera online abonamentele pentru elevii care beneficiază de gratuitate pentru transportul public.

Abonamentele vor putea fi descărcate de pe aplicaţia BiletTB. Elevii vor putea circula gratuit atât în Bucureşti, cât şi prin localităţile din judeţul Ilfov.

De gratuitate beneficiază elevii din învăţământul acreditat/autorizat, preşcolar, primar, gimnazial, liceal, special, profesional şi postliceal, care frecventează o unitate de învăţământ din Municipiul Bucureşti sau Judeţul Ilfov.

 

„Administraţia Străzilor s-a concentrat în această perioadă pe refacerea marcajelor în jurul şcolilor. Echipele au lucrat în zonele unităţilor de învăţământ, de exemplu grădiniţele 154 şi 70, şcolile 146, 311, 307, 179, liceele 'George Enescu', 'Dimitrie Gusti', colegiile 'Emil Racoviţă' şi 'Mihai Bravu'. Totodată, au fost reparate gardurile şcolare pentru protecţia elevilor şi s-au înlocuit indicatoarele deteriorate.

În plus, din această lună vom avea o nouă bandă unică pe bulevardul Magheru, iar alte noi trasee rapide vor fi create până la sfârşitul anului”, transmite Nicuşor Dan.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole