Antena 3 CNN Actualitate Social Primăria Capitalei va începe marea asfaltare pe 20 martie

Primăria Capitalei va începe marea asfaltare pe 20 martie

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 23:50 11 Mar 2017 Modificat la 23:50 11 Mar 2017

Până începe marea asfaltare în capitală, străzile fac pagubă în buzunarul şoferilor. Pe multe dintre ele au apărut zeci de gropi, iar manevrele de evitare sunt deja inutile. Unele cratere sunt atât de adânci, încât pot provoca şi accidente, nu doar distrugerea maşinilor.

Şoferii plătesc bani buni pentru reparaţii. Primăria a mai astupat câteva gropi, dar muncitorii de la apă şi gaze distrug ziua ce s-a asfaltat noaptea.
Asta înseamnă că pentru câteva zile şoferii vor fi nevoiţi să mai evite încă o groapă în Bucureşti. La cât este de mare şi de adâncă, umplerea ei cu nisip nu este prea eficientă. Oricum, cei care îşi bat capul cu capcanele din asfalt sunt şoferii.

În cadrul comandamentului de primăvară, organizat săptămâna aceasta de Primăria Capitalei, directorul general al Administrației Străzilor susţinea că până la marea asfaltare, se va realiza o astupare provizorie a gropilor.

În mod normal, şoferii îşi pot recupera banii dacă merg în instanţă. Puţini sunt însă cei care au timp de astfel de procese. 

Sursa: Observator.tv

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole