Antena 3 CNN Actualitate Primăria Capitalei va amplasa în centru o statuie a lui Ronald Reagan

Primăria Capitalei va amplasa în centru o statuie a lui Ronald Reagan

<1 minut de citit Publicat la 19:13 09 Apr 2017 Modificat la 19:13 09 Apr 2017

Primăria Municipiului Bucureşti anunţă că intenţionează, prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, realizarea şi amplasarea într-o zonă centrală a Capitalei a statuii lui Ronald Reagan, preşedintele american care o avut o contribuţie importantă la căderea comunismului. 

"Doresc să avem în Bucureşti statuia preşedintelui american Ronald Reagan, pentru că acesta reprezintă un simbol al democraţiei, al luptei împotriva comunismului, al respectării drepturilor omului, al libertăţii presei, dar şi al economiei de piaţă. Acest monument va fi amplasat în centrul oraşului şi îi reasigur pe toţi cetăţenii Bucureştiului că investiţiile culturale nu se realizează în detrimentul proiectelor sociale, de infrastructură sau din domeniul sănătăţii. Capitala României trebuie să se dezvolte unitar, atât din punct de vedere cultural, cât şi social şi economic", a declarat primarul general Gabriela Firea, potrivit unui comunicat transmis duminică AGERPRES. 

Ronald Reagan a fost cel de-al 40-lea preşedinte al SUA. Prin politica sa intransigentă în confruntarea cu Uniunea Sovietică în perioada războiului rece, a avut o contribuţie hotărâtoare la prăbuşirea imperiului comunist din răsăritul Europei, precizează PMB.

Sursă: Agerpres
Etichete: statuie
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole