Antena 3 CNN Actualitate Social Primăria Capitalei, buget record pentru sănătate: ”Această sumă este menită să sprijine modernizarea, dotarea şi reabilitarea celor 19 spitale aflate în administrarea Municipalităţii”

Primăria Capitalei, buget record pentru sănătate: ”Această sumă este menită să sprijine modernizarea, dotarea şi reabilitarea celor 19 spitale aflate în administrarea Municipalităţii”

2 minute de citit Publicat la 12:58 06 Mai 2018 Modificat la 12:58 06 Mai 2018

 Municipalitatea a oferit domeniului sănătăţii un buget record, de 111 milioane de euro, sumă care reprezintă, comparativ cu ultimii cinci ani, o dublare sau chiar triplare a fondurilor alocate spitalelor, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Capitalei transmis, duminică, AGERPRES. 

"Această sumă este menită să sprijine atât modernizarea, dotarea şi reabilitarea celor 19 spitale aflate în administrarea Municipalităţii, cât şi desfăşurarea actului medical în condiţii moderne, la cele mai înalte standarde. Mai mult decât atât, în premieră pentru Bucureşti, Primăria Capitalei va achiziţiona anul acesta aproximativ 500 de locuinţe destinate medicilor. Acest demers, cumulat cu fondurile acordate spitalelor, este menit să oprească 'exodul' medicilor profesionişti şi să creeze condiţii ultramoderne de tratament pentru bucureşteni", se arată în comunicat. 

Potrivit PMB, un simplu studiu comparativ al bugetului Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) din ultimii ani, "când PNL (PDL) a avut majoritate în Consiliul General, demonstrează clar că domeniul sănătăţii nu a beneficiat de acţiuni concrete ale opoziţiei şi nici nu a fost pe lista de priorităţi a PNL, care, fiind majoritar în CGMB, ar fi putut să aducă modificări semnificative în acest domeniu". 

PMB susţine că bugetul Administraţiei Spitalelor (înfiinţată în anul 2009) a fost de 326,6 milioane euro pentru 2009-2016 şi de 172 milioane euro pentru 2017-2018. "În doar doi ani actuala administraţie a alocat sănătăţii un buget care reprezintă mai mult de jumătate din suma alocată acestui domeniu în ultimii opt ani", arată PMB. 

PMB afirmă că o altă premieră o constituie componenta socială, care până la actuala Administraţie nu a constituit altceva decât "un cumul de declaraţii sforăitoare", fiind un domeniu subfinanţat. În ultimii doi ani s-a acordat asistenţei sociale aproape dublul sumei acordate de opoziţie în ultimii 13 ani, se arată în comunicat. 

"Actuala administraţie acordă în prezent stimulente pentru peste o sută de mii de bucureşteni, atât celor care se înscriu în categoriile vulnerabile (copii şi adulţi cu handicap, persoane vârstnice) precum şi celor care, cu ajutorul acestor stimulente, îşi îmbunătăţesc calitatea vieţii: familii monoparentale, tinerii căsătoriţi, tinerii care îşi întemeiază o familie, sau cuplurile care îşi doresc copii şi au nevoie de proceduri speciale, cum ar fi fertilizarea în vitro, şi pentru care Primăria Capitalei acorda vouchere în valoare de 13.800 lei/cuplu. De asemenea, chiar zilele acestea, s-a aprobat în Consiliul General un alt proiect prin care Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti va derula un program de acordare a voucherelor 'Materna Bucureşti' prin care se acordă un ajutor financiar de 2.000 de lei femeilor gravide din Bucureşti, pentru achitarea serviciilor medicale şi a medicamentelor", menţionează PMB. 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole